De Ziua Națională a românilor: „o nicî osăghire: ajiunjirili lor șî ajiunjirili noastri”

Marea majoritate a populației nici nu știu ce sărbătoare se marchează, doar la Chișinău, un grup de oameni, când mai mare, când mai mic – după vremuri! – mereu același, va cânta cântece de vitejie și va scanda „Unire cu Patria-Mamă!”. Eu, de obicei, nu particip la aceste manifestări „de suflet”. Nu pentru că nu m-aș simți român, ci pentru că sunt convins că românismul sincer și autentic este altceva decât românismul de paradă.
Partea a doua a titlului acestui articol e luată dintr-un material publicat în „Plugariu Roș” din 4 noiembrie 1927 cu ocazia „sărbării a 10 ani a Revoliuțâei Octiabriului șî 3 ani a Moldovii”, material intitulat „Basarabia-Moldova” și construit pe antiteza „la noi” și „la dânșii”. „La noi”, adică în stânga Nistrului unde „proletariatul și țărănimea prăznuiești 10 ani di la slobozârea lor dila împărați, boieri capitaliști” și „la dânșii”, adică în dreapta Nistrului unde „jăndarii șî șpionii prăzdnuiesc 10 ani dicând îi ocupatî cu sâla Basarabia”. Așadar, titlul, tradus din limba moldovenească de la Tirașpolea, în limba română ar suna cam așa: O mică diferență: realizările (succesele) lor și realizările (succesele) noastre. Există, totuși, o „nicî osăghire” între aceste două limbi, nu e așa?

…După 1991, anul când R. Moldova și-a proclamat Independența, nu am avut timp să ne lămurim cu propria noastră istorie, să căutăm rădăcinile răului care nu a dispărut nici astăzi. Noile generații intrate în scenă după 1991 habar nu au nici de istoria Basarabiei de după 1918, integrată în Statul Român, nici de istoria Republicii Autonome Moldovenești din componența Ucrainei, URSS, dintre anii 1924-1940. Fără cunoașterea acestei istorii însă, niciodată nu vom înțelege rădăcinile antiromânismului elitelor noastre politice și ale unei părți a populației. Drept dovadă, voi cita și în continuare din acest articol, nu înainte însă de a-mi cere scuze de la cititor pentru faptul că va trebui să depună anumite eforturi pentru a înțelege „limba moldovenească” în care e scris.

Iată cum începe acest articol: „Craiu românesc-Ferdinandu, fărî doaji, la bătrânețî s-o aflat un minciunos: n-o apucat a „slobozî” Basarabia ocupatî numai „pi 2 saptamâni” șî cu 2 luni în urmî a murit. Ferdinandu o lăsat ca naslednic pi copchilu lui di 6 ani, care într-o mânî țâni păpușa, da în alta – toată stăpânirea în „România mari”… Pornind de la această „premisă obiectivă”, autorul articolului își propune „sî socoteascî ajiunjirili la noi și la dânșii”. Rog cititorul să rețină repetarea obsesivă a acestor două cuvinte: la noi și la dânșii – la noi, adică la ei, la moldovenii din stânga Nestrului, iar la dânșii, adică la noi, la românii din Basarabia… Cum ar spune poetul, ecoul acestei antiteze și-acum mai este viu: tot astfel suntem împărțiți, de aceleași forțe, în moldoveni și români, în ai noștri și ai lor…

Observăm, așadar, că povestea antiromânismului e veche, rădăcinile lui sunt în „Moldova” de dincolo de Nestru. De acolo, după 1940 ne-au venit „conducătorii de partid și de stat”, șefii din cultură și învățământ care-i învățau pe basarabeni osăghirile dintre moldoveni și români. După declararea Independenței, opt ani în fruntea RM a stat un moldovean din cei care învățase bine aceste osăghiri – V. Voronin. Acești „moldoveni” nu au dispărut: uitați-vă la alde Reșetnikov, Tkaciuk, Petrenko, Șelin, Garbuz și compania care sunt urmașii spirituali și ideologici ai nistrenilor din Republica Autonomă de la Balta…

Și astăzi, tot răul de acolo vine. Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească („la noi”) nu a dispărut. Ea se numește azi Republica Moldovenească Nistreană și are aceeași limbă, aceeași ideologie și aceiași stăpâni pe care i-a avut până la 1940. Ca și atunci, ei și astăzi visează să elibereze Basarabia de români. Ei sapă și azi prăpastia între „la noi” (adică la ruși) și „la dânșii”, adică la noi, la români. Moldovenilor din R. Moldova și azi li se explică „osăghirea” dintre moldovenii nistreni și românii basarabeni și sunt puși în situația să aleagă între „la noi” și „la dânșii”.

Ideologia imperială rusească (comunistă și sovietică) a creat în „republica nistreană” din stânga Nestrului un tip special de „homo sovieticus” – homo nistreanus”. Iată ce mai scria, ironic, nistreanul în articolul citat: „La dânșii, fiindcî Basarabia îi ocupatî di români, moldovenii au voi sî sî învețî numai românești șî au voi sî nu grăiascî șî sî nu înțeleagî nicî în limba lor di baștinî – moldovineascî”… Și „osăghirea asta îi numai diatîta, potrivit autorului articolului, „că întri Moldova și Basarabia curgi Nestru șî Nestru ista dispărțăști 2 lumi: lumea muncii Slobodî – Moldova șî lumea roghiii – Basarabia”.

…Nici nu-ți vine a crede că au trecut 84 de ani de când au fost scrise aceste rânduri… Aceste cuvinte le mai auzim și astăzi. Iată de ce, e bine ca la manifestările de suflet dedicate Zilei Naționale a românilor, între două cântece patriotice, să facem o pauză și să ne gândim la aceea că istoria, dacă nu-i înveți lecțiile, se răzbună, adică se repetă.