Actualitate

Decizie a Parlamentului European: ​Statelor membre UE li se cere să reducă utilizarea pungilor de plastic

Noua legislaţie va cere statelor UE să aleagă între două opţiuni:

– măsuri care să asigure că media anuală de utilizare nu depăşeşte 90 de pungi uşoare pe cap de locuitor până la sfârşitul lui 2019 şi 40 până la sfârşitul lui 2025
sau
– măsuri care să asigure, până la sfârşitul lui 2018, că aceste pungi nu vor mai fi distribuite gratuit cumpărătorilor.

Mai mult, Comisia Europeană va trebui să evalueze impactul asupra mediului al materialelor de plastic oxo-degradabile, fragmentate în mici particule şi să propună măsuri potrivite. Până în 2017, Comisia Europeană va trebui să propună măsuri de etichetare şi marketing pentru identificarea la nivel UE a pungilor de plastic biodegradabile, posibil a se transformă în compost.

"Această lege va crea o situaţie favorabilă pentru toată lumea. Vorbim despre o mare problema de mediu. Miliarde de pungi de plastic sunt aruncate direct în natură, gunoi netratat care afectează natura, peştii, păsările. Trebuie să facem ceva în acest sens. Comisia Europeană a spus că statele membre sunt cele care ar trebui să acţioneze, dar în realitate ele nu fac nimic! Ar putea fi economisite, conform estimărilor Comisiei, 740 milioane de euro pe an", a spus raportorul Margrete Auken, în Parlament.

Pungile uşoare de plastic (mai subţiri de 50 microni), reprezentând majoritatea pungilor de transport folosite în UE, sunt mai puţin reciclabile decât modelele mai groase, devenind mai repede reziduuri. De asemenea, aceste pungi au un mai mare potenţial de a polua mediul.
În 2010, fiecare cetăţean UE utiliza în medie 198 de pungi de plastic, dintre care 90% erau pungi uşoare. Dacă tipul de activităţi nu se schimbă, consumul de pungi de plastic va creşte rapid. Estimările prezente sugerează că peste opt miliarde de pungi de plastic au ajuns la gunoi în 2010.

Sursa: hotnews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *