Este o stare de fapt firească pentru anul 2014 şi pentru un stat aflat la periferia unei comunităţi europene, care nu mai ştie de război de zeci de ani, dar iată că este ameninţată de barbarii de la est. Locuim într-o republică polietnică tânără, fără a fi şi un popor polietnic, precum încearcă să ne inducă promotorii sovietismului. Mai există şi alte state polietnice pe lume, chiar dacă puţine aflate în situaţia noastră, ce-i drept, când avem un alt stat vecin, alături de care am putea forma o naţiune. Cele mai multe dintre naţiuni s-au reunit de mult, dar la noi încă mai durează. Tocmai de aici provin toate specificităţile care-i fascinează pe turişti, îi miră pe oficialii occidentali şi pe care le înţeleg anapoda instituţiile străine de presă. Iar de multe ori nici noi nu ne înţelegem.
Pentru asta, cei mai mulţi dau vina pe contextul istoric sau geopolitic, alţii pe soartă, ceilalţi pe etniile conlocuitoare. Dar eu cred, în calitatea mea de moldovean de etnie română, ai cărui părinţi, bunei şi străbunei s-au născut între Prut şi Nistru, care am beneficiat de educaţie în spaţiul românesc şi care conştientizez zestrea sovietică pe care, involuntar, o port, că vina aparţine fiecăruia dintre noi. Vorbesc despre vina pentru sărăcie, pentru toleranţa abuzurilor Federaţiei Ruse, pentru securitatea individuală precară, pentru prezenţa armatei ruse şi pentru toate celelalte rele. Doar noi suntem de vină pentru că, de fiecare dată când mingea se află pe terenul nostru, ne dăm autogoluri, după ce ne faultăm cu entuziasm.
Mă refer atât la liderii statului, cât şi la ceilalţi cetăţeni, în gândirea cărora convieţuiesc de minune libertatea şi sclavia, pacea şi războiul, adevărul şi minciuna, speranţa şi disperarea, încrederea şi frica. Pentru ei, nu este nicio problemă să marcheze atât Ziua Europei, cât şi a „Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa patriei” (conform legislaţiei). Vreau să fiu înţeles corect. Nu am nicio problemă cu cinstirea celor morţi. Dar trebuie să recunoaştem până la capăt de ce şi mai ales pentru cine au murit aceştia. Iar ei au murit pentru că au primit ordine de la o coaliţie antifascistă. Aşa au fost vremurile, vorba ceea. Şi chiar dacă, în acel moment, înfrângerea regimului fascist însemna o victorie a „patriei sovietice”, astăzi, 69 de ani mai târziu, trebuie să realizăm că n-avem dreptul moral de a mai asocia noţiunea de patrie cu uniunea sovietică.
Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, patria noastră este românismul, dincolo de graniţe, prejudecăţi şi minciună. Iar dacă simţim nevoia să ne comemorăm morţii războiului, am face bine să ne comemorăm şi morţii deportărilor, ai foametei organizate, ai execuţiilor pe marginea gropilor comune şi ai războiului ruso-moldav din regiunea transnistreană.
De ce să ne dedublăm? De ce să ne purtăm de parcă toate acestea nu s-ar fi întâmplat timp de 69 de ani din cauza aceleiaşi „patrii” pe care moscoviţii încă încearcă să ne-o impună? Nu avem niciun motiv şi nicio scuză. Indiferent de pretextele care ni se servesc din laşitate şi oportunism, niciunul dintre acestea nu este acceptabil. Prin urmare, este timpul acum, într-o perioadă de avânt fără precedent a relaţiilor moldo-europene, să dăm dovadă de respect pentru morţii naţiunii. Pentru toţi cei plecaţi dintre noi, pentru că toţi sunt ai noştri, nu doar cei de care încearcă să profite astăzi sovieticii moscoviţi, intoxicându-ne cu panglici gheorghiene şi alte simboluri imperialiste.
Este timpul ca lucrurile să fie aşezate la locul lor, iar ziua de 9 mai să fie declarată prin lege Ziua Europei şi de comemorare a eroilor antifascişti. Un asemenea gest s-ar înscrie de minune în discursurile de asumare a identităţii continentale europene, rostite încontinuu de liderii noştri proeuropeni. S-ar înscrie şi în procesul de redescoperire a memoriei noastre colective, unde împăcarea cu noi înşine şi cu trecutul trebuie să constituie scopul suprem. Pentru asta, însă, nu mai avem voie să ne dedublăm la prima fluturare a panglicii gheorghiene, la încruntarea frunţii lui Putin sau la logoreea iresponsabilă a lui Rogozin. În Europa există loc atât pentru celebrarea păcii, cât şi pentru comemorarea celor regretaţi. Dar nu poate fi loc pentru minciună şi antieuropenism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
