Uneori îmi permiteam să-i numesc lași (în gândul meu, desigur) pe unii funcționari care spuneau că au neapărat nevoie de acordul superiorilor lor pentru a răspunde la unele întrebări foarte simple. Și mai deranjant era că respectivii superiori erau mereu în tot felul de ședințe. De dimineață, până seara, oamenii „lucrează” cu zor în ședințe.
Recent, însă, am aflat că una din puținele persoane care mi-a răspuns la întrebări a fost nevoită „să-și dea demisia”. Or, nu voi crede niciodată că acea persoană ar fi vrut să renunțe la funcția sa de bună voie, nefiind determinată de superiori sau chiar de condițiile care i-au fost create.
M-a rugat din tot sufletul să nu-i mai menționez numele niciodată, fiindcă-i sunt mai importanți copiii decât locul de muncă. Adică, pe lângă condițiile insuportabile care i-au fost create unde a lucrat, au mai și amenințat-o!?!
Incredibil cât de frustrante pot fi aceste momente când ai drumul liber în față, însă mâinile și picioarele ți-s legate. Acum, acei „superiori” care-s plătiți cu bani publici stau liniștiți, fiindcă „veriga slabă” a fost eliminată din joc, și încă „benevol”.
