Departamentul Instituțiilor Penitenciare SE APĂRĂ: Învinuirile procurorului Pântea sunt NEFONDATE
„Consideram și susținem în continuare poziția fermă de inviolabilitate a principiul prezumpției nevinovăției în cazul colaboratorilor cercetați penal. Atât timp, cât vina colaboratorilor nu este dovedită în cadrul unui proces de judecată echitabil și lipsește o hotărâre definitivă și irevocabilă în acest sens, este necesar ca Procuratura Generală, să se abțină de careva învinuiri, aduse în public, preluând astfel rolul puterii judecătorești.
Cu toată responsabilitatea, considerăm că, în pofida tuturor normelor legale existente, Procuratura Generală, în astfel de condiții, încalcă vădit principiul procesual-penal de inviolabilitate personală și, nu în ultimul rând, acțiunile responsabililor din cadrul procuraturii pot fi interpretate ca și fiind amestecul în înfăptuirea justiției”, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului.
Colaboratorii DIP mai scriu că cei acuzați în acest caz pledează nevinovați și dețin probe suficiente, pentru a demonstra instanței de judecată că acțiunile acestora pe parcursul activității lor în cadrul Sistemului Penitenciar s-au desfășurat în limita normelor legale.
„Cu referire la presupusele constrângeri asupra deținutului Țigănaș I., cu scopul de a-l "impune să declare informații eronate și calomnioase" în privința șoferului procurorului Andrei Pântea, referitor la estorcarea unor sume de bani în schimbul eliberării deținutului de raspundere penală, acestea, cu siguranță, pot fi considerate nefondate. Învinuirile aduse Departamentului nu pot fi interpretate altfel decât ca fiind insinuări abuzive, prin care se încearcă stabilirea unei legături între două fapte, ce nu au nici o tangență între ele. Mai mult, rezervând dreptul de a se apăra de atacuri nejustificate, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, vine să informeze opinia publică despre faptul că, tensionarea situației colaboratorilor sistemului penitenciar, precum și așa numite "Evoluții în cauza „Makena", vin ca reacție la exercitarea strictă a obligațiunilor de serviciu de documentare a acțiunilor ilicite și, drept urmare, a sesizării despre acestea organelor competente”, se mai arată în comunicatul sus-menționat.
În contextul, colaboratorii DIP solicită Procuraturii Generale să finalizeze ancheta în termenii proximi, în vederea asigurării pronunțării unei decizii judecătorești. Amintim, că ieri, adjunctul Procurorului General, Andrei Pântea, a declarat că unele instituții de stat ar conlucra cu grupări criminale, precum este gruparea Makena.
politik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!