Mormintele au fost descoperite în timpul lucrărilor la o şosea în apropiere de oraşul Gliwice, unde arheologii sunt obişnuiţi să descopere mai degrabă rămăşiţele soldaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial.
Atunci când au găsit aceste morminte, specialiştii au fost surprinşi să descopere că, în loc de soldaţi, acestea conţineau schelete ale căror capete fuseseră decapitate şi puse deasupra picioarelor. Acest lucru sugerează arheologilor că trupurile au fost supuse unei execuţii rituale ce avea ca scop să asigure că morţii nu vor învia.
Superstiţiile străvechi spun că menţinerea capului separat de corp va face imposibil ca mortul să învie pentru a teroriza persoanele vii. Decapitarea era una dintre metodele folosite pentru a atinge acest obiectiv, altă metodă populară fiind spânzurarea unei persoane până când corpul afat în descompunere se separa de cap.
Antropologul Matteo Borini a descoperit şi alte metode bizare prin care oamenii încercau să combată ameninţarea vampirilor. Specialistul citează cazul unei femei care a murit în timpul unei epidemii în secolul al XVI-lea în Veneţia, Italia. Femeia a fost înmormântată cu o cărămidă înfiptă între dinţi, aceasta fiind o metodă medievală populară prin care oamenii acţionau ca să prevină posibilitatea ca un vampir să învie şi să se hrănească cu sângele celor vii. Mormântul femeii ar putea fi cel mai vechi mormânt al unui „vampir” descoperit până acum.
Cazul femeii era unul tipic, în care o acuzaţie de vampirism era făcută în urma unei calamităţi, cum ar fi o epidemie sau eşecul unei culturi agricole. Acuzarea unui individ ca fiind vampir era o metodă răspândită prin care oamenii găseau un ţap ispăşitor pentru un dezastru altfel inexplicabil.
În alte cazuri, corpul unui presupus vampir ar fi putut fi ţinut la sol cu ajutorul unui ţăruş de metal sau de lemn. În 2012, arheologii din Bulgaria au descoperit două schelete cu bucăţi de fier ce le treceau prin piept, indicând că ar fi putut fi consideraţi vampiri.
Obiceiul decapitării trupurilor presupuşilor vampiri înainte de a-i îngropa era foarte răspândit în ţările slave în epoca creştină timpurie, atunci când crezurile păgâne erau încă foarte răspândite.
Credinţa oamenilor în vampiri rezulta atât din superstiţie despre moarte cât şi din lipsa de cunoaştere despre procesul descompunerii. Majoritatea poveştilor cu vampiri din istorie urmează un tipar în care un individ sau o familie moare în urma unui eveniment nefericit sau a unei boli; înainte ca ştiinţa să ofere o explicaţie pentru aceste decese inexplicabile, oamenii au preferat să învinovăţească „vamprii” pentru ele.
De asemenea, ţăranii confundau procesele fireşti ale descompunerii cu un eveniment supranatural. Spre exemplu, deşi oamenii ar putea presupune că un corp se va descompune imediat, dacă sicriul este bine sigilat şi îngropat în timpul iernii, procesul de putrezire ar putea întârzia câteva luni. De asemenea, descompunerea intestinelor poate duce la balonare, ceea ce forţează sângele să urce până la gură, astfel încât pentru un observator exterior pare că persoana moartă a supt de curând sânge. Aceste procese sunt înţelese astăzi de către doctori şi alţi oameni de ştiinţă, însă în Europa medievală ele erau considerate semne ce arătau, fără dubiu, că vampirii există şi că trăiesc în rândul oamenilor.
Arheologii nu au încă o estimare despre perioada în care au fost îngropate trupurile descoperite în Polonia. Jacek Pierzak, unul dintre arheologii care au fost descoperirea, afirmă că scheletele nu aveau lângă ele bijuterii, curele, butoni sau alte obiecte care să ajute la elaborarea unei estimări.
Sursa: descopera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
