Dacă la Ionesco toți cei care se adaptau noului sistem se transformau în rinoceri, în The Point (Oblio) lucrurile pornesc nu de la implementarea unei noi ideologii, ci în plină desfășurare. Astfel nu avem alcoolicul lui Ionesco, singurul rămas uman, ci vedem în lumea de rinoceri gata formată nașterea unui om normal.
În engleză the point are mai multe semnificații, în cazul de față sensul primar e cel de vârf, ascuțiș. Însă în context – și pe acest context au sperat realizatorii – the point înseamnă: rost, țel. De aceea în engleză poți spune că cineva nu are niciun rost în viață folosind acest substantiv.
Animația începe cu o poveste în ramă (poveste în poveste): un tată îi citește fiului său, din dorința de a-l desprinde de televizor, despre Oblio. Totul începe într-o lume în care toate aveau un vârf (rost) în cap, adică absolut toți oamenii aveau capul țuguiat, prăjiturile și casele erau țuguiate, toate operele de artă erau țuguiate. De menționat că nu existau diferite vârfuri, unul mai la stânga, altul mai la dreapta, ci toate aveau exact același vârf (rost!), ceea ce te trimite din start cu gândul la o ideologie totalitaristă. În debut chiar este prezentat un artist care pictează un cerc, iar după ce este aruncat din Muzeul de Artă, se întoarce cu un triunghi și este primit cu aplauze.
În această lume se naște Oblio, singurul diferit, deoarece se naște cu capul rotund, ceea ce te face automat să te gândești că Oblio e singurul normal. Însă pentru a nu fi exclus din societate (și aici simțim din nou trimiterea la totalitarism) mama lui îi pune pe cap o căciulă țuguiată ca să pară ca toți ceilalți. Până la urmă, fiind știut de toți ca pointless (fără vârf, dar și fără rost), acest lucru fiind împotriva legii (!), Oblio este exilat în Pointless Forest (Pădurea fără sens / inutilă / fără rost). El merge acolo împreună cu câinele său, Săgeată. Tot ceea ce este acolo nu e ceea ce pare că este. Iar Oblio începe să se întrebe de ce e numită fără vârf sau rost, de vreme ce toate au și vârf, și rost. Iar omul piatră îi spune lui Oblio, încă de la început, că nu trebuie să ai un point (vârf) ca să ai un point (sens).
Descoperind că și ceea ce e diferit are un sens, Oblio se întoarce acasă și le spune tuturor, inclusiv regelui, descoperirea sa. De notat că cetățenii, simțindu-se vinovați de exilul lui Oblio care era un simplu copil, i se alătură. Oblio declară răspicat că are un rost, că toate au un rost, și că lucrurile nu trebuie să fie identice ca să aibă un rost, iar în momentul în care lumea îl crede, toți devin cu capul rotund.
Personal aș prefera să arătăm copiilor noștri astfel de desene, în loc de cele cu roboți și fantome. Oblio e o poveste (ca Micul Prinț) de care îți amintești și când ești mare, din care poți să înveți oricând. Altfel spus: desene animate pentru toată familia.
