Mai ales că nu o dată aceste prejudecăți par născute din complexe. La facultate, în orașul X românesc, profesorii au o problemă cu basarabenii. Astfel de povești am auzit și eu de atâtea ori, încât am ajuns să le cred.
Fiind de o săptămână la Timișoara, pentru lansări de carte, am ajuns să înțeleg mecanismul care duce la fabricarea acestor complexe. Chiar dacă de o vreme trăiesc în Chișinău, sunt născută în apropierea Timișoarei – oraș în care am trăit mai bine de zece ani. Astfel încât, acolo am cei mai mulți prieteni, cele mai multe amintiri, e orașul unde mi-am realizat primele proiecte literare.
În drum spre Timișoara am lansat cărțile noastre de poezie (a mea și a soțului) la Brașov și la Sibiu, iar spre final ne-am apropiat de Timișoara. Evident că așteptările mele erau legate de casă. Deși atât la Sibiu, cât și la Brașov, lansările au ieșit cât se poate de bine. Ei, cum am ajuns la Timișoara – au apărut problemele. Mai întâi mi-am cumpărat un telefon de la second hand, care a mers doar două zile. Mare mi-a fost bucuria și mirarea când, după mai bine de o săptămână, m-am înapoiat cu rebutul și fără să fie nevoie de scandalul pe care mi-l programasem în minte seri la rând, după diferite scenarii, m-am ales cu un telefon nou-nouț.
Și pe când spuneam că viața e minunată, cu o zi înainte de lansarea ce trebuia să aibă loc la Librăria „Cartea de nisip”, aflu de la o terță persoană că celor de la librărie nu le-au venit hârtiile de la editură. Vina era a mea, căci nu anunțasem editura, însă era o problemă pe care atât noi, cât și librăria, o puteam rezolva într-o oră, cu un simplu telefon la București. Cei de la librărie nu au propus însă această variantă, ci au sărit să ne ceară bani, nu puțini, pentru închirierea spațiului. Situație care, evident, mi s-a părut penibilă. Asta pe lângă faptul că PR-ul de acolo îmi trimisese un e-mail în care îmi explica despre „acceptarea” evenimentului, ca și când nu eu îi favorizasem alegând locația lor dintr-o sută, ci ei făceau un mare sacrificiu și gest umanitar „permițându-ne” să organizăm o lansare în librăria lor.
Fără să stau pe gânduri, am amânat evenimentul cu o zi, și am mutat-o la Uniunea Scriitorilor. Însă am stat pe gânduri din alte pricini: m-am tot întrebat de ce a fost nevoie de o asemenea aroganță din partea acelui angajat? Fiind înfuriată tocmai la mine acasă, vă dați seama că i-am răspuns în același registru. Partea tristă a fost că mulți din prieteni spuneau: ați avut vreun conflict cu ei, i-ați supărat vreodată cu ceva etc.? Pentru că nimeni nu își putea explica atitudinea plină de aroganță (ca să nu spun de nesimțire) a librarului.
Atunci mi-am dat seama: uite așa se nasc prejudecățile, uite așa se dezvoltă complexele! Fiindcă dacă nu aș fi, la origini, timișoreancă și dacă nu aș cunoaște oameni minunați în Timișoara, din cauza unei atitudini arogante din partea unui om pe care nu-l cunosc, m-aș fi gândit mult timp de azi înainte că timișorenii au o problemă cu basarabenii.
