Ori de câte ori mă trezesc cutremurată în fața unor nenorociri, întrebându-mă instinctiv de ce a permis Dumnezeu acest lucru, îmi revin foarte repede și îmi amintesc cum și-au sfârșit drumul pe acest pământ mucenicii, ba mai mult, îmi amintesc despre moartea nedreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru, Iisus Hristos. Până la urmă, vorba psalmistului, ar trebui să știm că dreptatea lui Dumnezeu nu e ca dreptatea omului.
Ce uităm noi în toată această ecuație complicată cu catastrofe și boli? Uităm că viața noastră pe pământ nu e un scop în sine. Uităm că trecerea noastră pe pământ are sens doar prin ceea ce facem și ce nu facem, în niciun caz prin cât trăim. Uităm că Dumnezeu l-a făcut pe om liber, iar dacă un Lenin sau un Hitler au avut libertate, o intervenție directă a lui Dumnezeu ar fi însemnat încălcarea libertății omului. Ori libertatea noastră e tocmai darul care ne poate aduce la asemănarea cu Dumnezeu, e chipul lui Dumnezeu în noi de la creație. Că oamenii aleg răul e altceva. Dar e tot fructul libertății.
Însă ne trezim deodată că libertatea unui om distruge mii sau milioane de vieți. La fel cum o pot face catastrofele naturale sau bolile. Și iarăși uităm că viața pământească nu e un scop în sine, și iarăși ne întrebăm de ce Dumnezeu „a permis” ca un vulcan să facă exact ceea ce face un vulcan sau un tiran să facă exact ceea ce face un tiran. Nu ținem cont nicio secundă de faptul că aceeași libertate rău folosită a aruncat sfinții hrană la lei, cum sublinia Tertulian.
Dacă am avea credința neclintită în promisiunile lui Dumnezeu, am ști că nu aici, ci dincolo e casa noastră sau ne-am aminti cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu vă temeți de cei (sau ceea n.m.) ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să îl ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10; 28).
Suntem foarte legați de această viață provizorie și spun acest lucru referindu-mă în primul rând la mine. Îmi iubesc familia, îmi iubesc viața, mă bucur de munți și de soare, de prieteni, de cărțile bune. Tocmai de aceea știu că în toate rugăciunile noastre trebuie să cerem de la Dumnezeu: mântuire, întărirea credinței și milă.
Așa să se milostivească Dumnezeu de noi!
