Cu regret însă o parte dintre participanții la dezbateri nu au citit proiectul respectiv de lege. De aceea, mai jos mă voi opri asupra esenței prevederilor propuse.
Doresc să menționez că nu am fost și nu-s membru de partid. De aceea sper, că sunt și voi putea rămâne independent de vreo influență de acest fel. La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 am participat la trei scrutine electorale: două – pe circumscripții uninominale (în cadrul ex-URSS, 1989 și RM, 1990), precum și „pe liste” (1998, în calitate de simpatizant al unui partid). De aceea, informațiile comunicate reprezintă și o generalizare a experienței personale, acumulate la întâlnirile cu câteva zeci de mii de alegători, precum și cu mai mulți contracandidați foarte ambițioși. Concluziile mele nu sunt de azi ori de ieri, dar au o vechime de aproape două decenii.
Am studiat Proiectul de Lege elaborat de un grup de deputați și în calitatea mea de fost legislator și cercetător consider necesar să comunic, că documentul în cauză conține câteva idei atrăgătoare, judicioase însă modul de realizare a acestora trebuie și poate fi îmbunătățit. Toți cei care consideră, că pot îmbunătăți proiectul, trebuie să manifeste bunăvoință, patriotism, profesionalism, obiectivism, responsabilitate și altruism, fiindcă-i vorba de soarta întregului popor și nu doar a vreunei grupări sau formațiuni politice etc.
Majoritatea formațiunilor politice (poate cu excepția a câtorva entități), înregistrate oficial până acum (peste 40 la număr), nu sunt cu adevărat partide, ele nu dispun de echipe, de potențial uman calificat (juriști, economiști) etc. și cunoscut publicului larg, respectiv acestea doar dispersează societatea la alegeri și nu numai. „Listele electorale” le elaborează, de fapt, liderul/liderii formațiunii, care includ pe primele locuri în liste persoane în mare măsură, în mod subiectiv, uneori cu trecut imprevizibil, sau în funcție de „ajutorul material” și/sau financiar, beneficiat de titularul „ștampilei” de la pretendenții respectivi, majoritatea anonimi, pentru posibile locuri eligibile. Competiția electorală efectiv nu are loc între echipe (de fapt inexistente), ci mai mult între anumiți lideri. Așadar, drepturile alegătorilor de a alege deputatul sunt substituite în mare măsură de către o singură persoană, aflată în fruntea listei, relativ cunoscută publicului. Partidele, dacă ele cu adevărat așa și ar fi (dar societatea noastră nu poate avea peste 40 „de părți”, adică peste 40 de căi de dezvoltare etc.), ar trebui să coaguleze societatea și nu s-o împrăștie, s-o dezbine.
Posibila trecere, de fapt revenirea, la alegerile parlamentare pe circumscripții teritoriale, dar nu doar într-un singur tur, ci în două (!!!), ar rezolva mai multe lucruri, inclusiv ar permite „partidelor” să-și testeze viabilitatea și candidaturile în fiecare circumscripție, dacă dispun de așa ceva. Însă, o parte din liderii formațiunilor politice nu doresc acest lucru din câteva considerente. Aceștia au nevoie de garanții electorale. Unii lideri, fără să depună eforturi reale personale, se pot pomeni în fotoliul de deputat. În caz de succes, ei pot deveni în rol de conducător în cadrul unui grup parlamentar. Nu în ultimul rând, o parte din conducătorii formațiunilor parlamentare, care ulterior au acces (sau poate nu au acces) în Parlament (judecând după publicațiile din perioada de până și de după alegeri) beneficiază de „ajutoare materiale” de la potențialii pretendenți, în primul rând, pentru locuri eligibile.
Nu cred, că în 2017 există state, unde parlamentarii (provine de la „parler” – a vorbi, fr.) nu ar cunoaște limba țării/ patriei sale. Am putea oare să ne închipuim ca un deputat al Dumei de Stat să nu știe limba rusă? Sau cineva din Parlamentul turc să nu știe limba turcă etc. Deci, candidatul la funcția de deputat trebuie să aibă studii superioare, să cunoască limba română și o limba europeană (engleză, franceză sau germană etc.), o oarecare experiență. Adică vârsta minimă a candidatului trebuie majorată de la 18 la 25 ani (cu cei „șapte ani de-acasă”).
Așadar, concluziile mele privitoare la Proiectul de document dezbătut astăzi sunt:
1. Organizarea alegerilor parlamentare din 2018 pe circumscripții uninominale în două tururi, ca la alegerile din 1990;
2. Sporirea cerințelor calificate și profesionale a candidaților și creșterea vârstei de acces la funcție (de la 18 la 25 ani, cel puțin);
3. Admiterea la alegerile pe circumscripții a persoanelor, care întrunesc cerințele calificate, profesionale și nu „legarea” obligatorie a candidatului la funcția de deputat de reședința lui, cu excepția regiunii nistrene;
4. Clarificarea și stipularea în lege a cazurilor concrete de revocare a deputaților;
5. Majorarea obligatorie a numărului minim de membri, necesar pentru înregistrarea unui partid politic (aceasta va coagula societatea și va contribui la un profesionalism decent politic);
6. Stabilirea pentru cei din diasporă a unui termen de două zile pentru votare, iar pentru cei din regiunea nistreană (declarată de Primul Parlament ca fiind ocupată de armata F. Ruse), cel puțin, două zile;
7. Studenții, fiind migranți interni, trebuie să aibă dreptul de a vota atât în localitatea în care își fac studiile, cât și în locurile reședinței permanente;
8. Consider, că interesele diasporei ar putea fi reprezentate de câțiva deputați, membri ai viitoarei Comisii parlamentare pentru relații externe și diasporă;
9. Posibila diminuare a vârstei minime a celor cu drept de vot (de la 18 la 16 ani);
10. Excluderea din numărul alegătorilor a persoanelor, aflate în ziua alegerilor pe buletin de boală (la domiciliu sau în spitale);
11. Reducerea numărului de deputați la 100 (pentru simplificarea calculelor).
Prof. univ. dr. Mihai PATRAȘ,
ex-deputat de Todirești/Ungheni,
președinte al Comisiei parlamentare
pentru economie și buget, membru
al Prezidiului Parlamentului (1990-1994)
