Actualitate

DEZASTRU FĂCUT DE UN ȘOFER BEAT. Și-a băgat prietenii în spital/ VIDEO

Totul s-a întâmplat în noaptea de 16 ianuarie, pe strada Pan Halipa, în apropiere de intersecția cu strada Lacului din capitală. Din imaginile de la fața locului, postate pe o rețea de socializare se vede că mașina a fost foarte grav avariată. La fața locului a venit o echipă de polițiști, dar și o ambulanță. Tot la locul accidentului a fost chemată și o echipă de descarcerare, care au deblocat victimele dintre fiarele mașinii.

Medicii au preluat doi pasageri de 20 și respectiv 22 de ani, care au fost grav răniți în urma impactului și i-au dus la spital. În timpul documentării, polițiștii l-au testat pe șofer la alcool, iar rezultatele au demonstrat că acesta era în stare de ebrietate. Concentrația de alcool în aerul expirat de acesta era de 0,85 mg/l. Prin urmare, șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat acesta va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime. Totodată, el va rămâne și fără permis de conducere pentru că a urcat băut la volan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *