Politică

Dezbaterile publice – cheia unei decizii conştiente

Despre reuşitele proiectului „Alege conştient! Alege liber!” s-a discutat, ieri, în cadrul reuniunii cu genericul „Modele de succes în educaţia electorală”. La eveniment au participat membri ai Fundaţiei Friedrich Ebert, Fundaţiei Europene şi ai Centrului „Contact”. Experţii care s-au implicat nemijlocit în proiect spun că dezbaterile publice – dintre care cinci au fost televizate – au avut un impact decisiv în schimbarea mentalităţii oamenilor referitor la importanţa participării lor la vot. În acest sens, pentru a informa mai bine oamenii despre procesul electoral, competenţele şi atribuţiile autorităţilor publice, dar şi modalităţile de analiză şi percepere a platformelor electorale ale partidelor politice, au fost editate şi repartizate pliante, postere şi ghiduri pentru alegători.

Pentru ca impactul să fie mai puternic, iar mesajul mai bine asimilat de public, în acest an, în premieră, au fost folosite şi alte metode, precum teatrul social, dezbaterile publice televizate. Acestea au fost ulterior difuzate la televiziunile regionale. Silvia Strelciuc, expertă în cadrul proiectului, a menţionat că actorii au avut reprezentaţii în şapte localităţi ale RM, iar oamenii au fost impresionaţi. „Prin intermediul pieselor de teatru am vrut să le prezentăm oamenilor situaţii concrete. De exemplu, practicile negative folosite la noi înainte de alegeri, cum ar fi mituirea alegătorilor, indiferenţa faţă de alegeri, abordarea superficială, în unele cazuri, a problemei în mass-media etc. Astfel, oamenii aveau posibilitatea să se implice ei înşişi în prezentare, în locul actorilor, pentru a schimba ceea ce li se pare incorect”, a spus Silvia Strelciuc. Potrivit ei, această practică s-a dovedit a fi una de succes, pentru că spectatorii nu mai stăteau plictisiţi, ci se implicau direct prin identificarea unor soluţii cât mai reuşite.
Alfred Pfaller, reprezentant în exerciţiu al Fundaţiei Friedrich Ebert, s-a arătat mulţumit de rezultate şi de munca depusă de experţi, dar şi de voluntari. „Sunt iniţiative mici, dar cu impact enorm. Chiar dacă beneficiarii proiectului sunt puţini, dacă e să raportăm la numărul de sate şi primării din RM, pot spune cu certitudine că mergem pe o cale corectă”, a declarat pentru TIMPUL Alfred Pfaller.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *