Prin afereza (omiterea) lui I iniţial, a apărut prenumele Onică, frecvent atestat în documentele moldoveneşti în sec. XV şi mai ales în sec. al XVI-lea, scris în majoritatea cazurilor în forma Onica: Onica, slugă domnească, la 1429, 1432; Onica Muşat, vornic, la 1483; Onică, bunicul popii Petru din Oniceni, la 1470.
Pe parcursul sec. al XVI-lea (de la 1525 până la 1585) şapte persoane sunt scrise cu numele Onica (Gonţa, 530, 531). Şi în documente este atestat prenumele Onică: la 1743 – Onică sân Truhini din moşia Coloneşti pe Prut, ţin. Lăpuşna (SDL, 187); la 1774 – Onică sân Antohi din satul Buiucani. La 1490 Onica apare ca patronim: Şandru Onica vinde parte din satul Călmăţui (Gonţa, 642).
La 1774 este atestat un Tănasă Onică la Mănăstirea Căpriana (RM, II, 455). În documentele basarabene, la 1778, este atestat Iacob Onică, răzeş de moşia Căzăneşti, ţin. Lăpuşna (B, 20, 91) şi la 1807 – Năstasi Onică, răzeş de moşia Drăsliceni (SDO, 430).
Azi, în republică, cu numele Onică sunt înscrise 189 de persoane. Cu forma Onica – 1154 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
