Dicționar de nume. Şeremet

Astfel acel comandant a căpătat numele Şeremet.

În această istorie este o doză de adevăr, dar şi o doză de legendă. Din punct de vedere documentar, într-adevăr, pe vremea lui Ştefan cel Mare, la 1490, este atestat Nicoară Şeremet, slugă domnească. Dar în documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare este atestat un bărbat cu prenumele Şeremet. Apoi numele cu forma Şaramet este atestat în Arhivele Olteniei, în documentele Ţării Româneşti. La ruşi prenumele Şeremet este atestat prima dată la 1551, iar de la un boier cu numele Şeremet, atestat la 1587, a pornit neamul boierilor ruşi cu numele Şeremet. La bulgari este atestat numele Şeremetov, la ucraineni Şeremeto, la polonezi Szeremetti. În Dobrogea există numele topic Şeremet. Toţi cercetătorii, români, bulgari, ruşi, indică provenienţa numelui de la apelativul turcesc şeremet, dar îl traduc cu diferite sensuri. Lingvistul român I. Iordan a tradus turcescul şeremet ca având sensul de „neruşinat, obraznic”. Cercetătorul bulgar St. Ilcev l-a redat prin cuvântul „imoral”, adică lipsit de moralitate, iar cercetătorul rus S. B. Veselovschii a tradus cuvântul şeremet prin „человек львиной храбрости”, adică „om viteaz ca un leu”, sens care coincide cu cel din legenda din istoria românilor.

Revenind la atestările documentare, constatăm că în documentele moldoveneşti, după atestarea lui Nicoară Şeremet la 1490, numele Şeremet reapare în Recensământul Moldovei, la 1774, în ţinutul Orhei-Lăpuşna, fiind atestaţi un Ştefan Şeremet şi un Vasile Şeremet în satul Vălcineţ şi un Petre Şeremet în satul Ustia.

Azi, în republică, numele Şeremet este purtat de 2029 de persoane. 204 persoane sunt înscrise cu forma Şaramet, formă atestată, cum am arătat mai sus, în Arhivele Olteniei şi în Ţara Românească în sec. al XVII-lea.