Sultan provine din cuvântul arab sultan cu sensul abstract de „putere”. Din sec. al VIII-lea, la popoarele turcice, cuvântul sultan se folosea ca supranume al celui care se ocupa cu treburile obşteşti ale statului musulman. Cu timpul, sultan a devenit titlul dat monarhului din Imperiul Otoman şi din alte ţări musulmane. De la turci cuvântul sultan a pătruns şi în română. Într-un document de la 1546 se spune: Suliman, sultan, conduce expediţia turcească în Moldova. Cercetătorii care s-au ocupat de onomastica popoarelor turcice (turanice) spun că la popoarele respective numele de persoană Sultan a apărut încă din sec. al XIV-lea, fiind purtat de persoane obişnuite, care n-aveau nimic comun cu cei de la conducerea statului şi că sultan era şi un element de compunere în numele purtate de femei, de ex., Rabiasultan şi Ruchiasultan. Prin urmare, putem conchide că Sultan a pătruns la români, mai întâi, ca nume de persoană, fiindcă la 1485 de acum este atestat în documentele moldoveneşti Sultan (Soltan), stăpân de sat şi sat pe Bâc, loc în faţa lui Soltana. La 1527 este atestat Soltan, întărit stăpân în Bărbeşti pe Prut, la 1581 Soltan, cămăraş. Cu prenumele feminin Sultana şi Soltana sunt atestate: Soltana, fiica doamnei Mirceoae din Ţara Românească (1617, Gonţa, 640), Sultana, domniţă din dinastia Muşatinilor, mama lui Nicolae Mavrocordat. Şi în documentele basarabene prenumele Soltana este atestat la 1692: Soltana de Pistrueni de pe Răut. Numele Soltan este frecvent atestat în documentele basarabene: la 1661, 1654, 1750. La 1774 sunt atestaţi: Vasile Soltan în Oxentea, Niţă Soltan în Sămăşcani. Şi la 1786 este atestat Ioniţă Soltan, răzeş din moşia Sămăşcani. De la numele Soltan a provenit numele satului Soltăneşti, r-nul Nisporeni, care în 1817 era a căminarului Zamfirache Ralea.
Azi, în republică, circulă numele Sultan, purtat de 310 persoane, Soltan – de 1698 de persoane şi Soltanici, purtat de 162 de persoane.
