Numele Stojo în bulgară e considerat nume protector, cu sensul „să stea”, „să reziste”, „să rămână viu”. Stojko şi Stojan sunt derivate de la Stojo. Pătrunzând la români, numele acestea au căpătat formele: Stoe, Stoia (cu afereza Toia), Stoica, iar Stoian şi-a păstrat forma intactă.
Numele respective sunt atestate în documentele moldoveneşti de timpuriu. La 1603: Stoe din Medeleni şi Stoia din Oţeşti. La 1537 e atestat un Crăciun Toilă (Toia + -ilă), slugă domnească.
Numele Stoica e atestat mai devreme şi e mai frecvent: Stoica, armaş (1488), Stoica, comis, martor în sfatul domnesc (1575), Stoica martor în Stolniceni la vânzarea unei părţi din Miclăuşani pe Prut (1598) şi alţii care au avut funcţii de călăraşi, vătavi, martori. De la o persoană cu numele Stoica a provenit şi numirea satului Stoicani (r-nul Soroca).
Numele Stoian este atestat frecvent în sec. XV-XVI: Stoian Procelnic, martor în sfatul domnesc (1407-1421), Stoian Folea (1443), Stoian pitărel (1593), Stoian comişel, stăpân în Moghileni pe Vaslui (1598), Stoian Găureanul, stăpân pe o vie în Găureni pe Prut (1605). La 1774, în ţin. Orhei-Lăpuşna, satul Cricovul (azi Cricova), Stoian apare în funcţia de nume de familie (provenit din patronim): Leonte Stoian şi Macovei Stoian. Din sec. al XIX-lea au apărut la noi şi alte nume formate de la Stoian cu diferite sufixe: Stoianov, Stoianenco, Stoianoglu.
