Din cauza ploilor și inundațiilor din Germania, au decedat 21 de persoane iar zeci de persoane sunt date dispărute
Poliția a anunțat că patru persoane au decedat și 70 au dispărut în apropierea zonei viticole Ahrweiler, în landul Renania-Palatinat, după ce râul Ahr care se varsă în Rin s-a revărsat și a spulberat mai multe case. Un localnic a fugit din Ahrweiler, după ce a fost emisă o alertă de inundație la 2 dimineața. „Nu am trăit niciodată o astfel de catastrofă, în care râul să iasă din matcă într-un timp atât de scurt”, a declarat bărbatul de 63 de ani pentru o televiziune locală. La nord, în Renania de Nord-Westfalia, două persoane au fost găsite moarte în pivnițe inundate din Koln, iar alte decese s-au înregistrat în Solingen, Unna și Rheinbach, a anunțat poliția. Miercuri seara, doi pompieri au murit în acest land. Aproximativ 50 de persoane au rămas blocate pe acoperișurile caselor din Ahrweiler, iar mai multe case erau în pericol de prăbușire. Elicopterele poliției au patrulat toată zona pentru a salva oameni. Malu Dreyer, premierul Renaniei-Palatinat, a declarat că intenționează să viziteze zona inundațiilor. „Este o catastrofă! Avem morți, dispăruți și mulți oameni care încă sunt în pericol. Toate serviciile noastre de urgență sunt în acțiune non-stop", a spus Dreyer. Mai jos, pe râul Rin, au fost înregistrate cele mai abundente precipitații măsurate vreodată pe parcursul a 24 de ore, care au provocat inundații în orașe, inclusiv în Koln și Hagen, în timp ce în Leverkusen 400 de persoane au trebuit să fie evacuate dintr-un spital. În Wuppertal, cunoscut pentru calea ferată aeriană, localnicii au spus că pivnițele lor au fost inundate și că s-a întrerupt curentul, scrie Digi24.ro Premierul landului, Armin Laschet, candidatul conservator o va înlocui pe Angela Merkel pentru funcția de cancelar la alegerile generale din septembrie, care urma să viziteze Hagen joi. Meteorologii au declarat că ploile din regiune din ultimele 24 de ore au fost fără precedent.