Dionis Cenușă: Suntem prea puțini. Mă refer la cei care au curajul să spună ce cred
Cine mă cunoatșe știe bine că țin la integritatea mea și a celor din jurul meu. Niciodată nu am jucat murdar. Sunt transparent și asta mă deseobește de mulți alții.
Suntem prea puțini. Mă refer la cei care au curajul să spună ce cred, deoarece riști să fii ars pe rug (din fericire, nu literal). De aceea, îi admir pe acei care o fac, din motivație nobilă, și fără vreun interes personal sau politic.
Am rezistat de multe ori ca să nu scriu despre acest lucru, deoarece îl consideram prea personal și poate irelevant, dar după atacurile din ultimele doua zile nu am altă ieșire din situație. Așadar, în 2020, eu am promis că voi face analiza politică așa cum am făcut-o și înainte, una sinceră și care urmărește un singur obiectiv – îmbunătățirea calității politicului moldovenesc.
Am mers la vot, am stat în rând (peste 5 ore), cu riscul de a mă infecta, și am votat. Am fost norocos – am primit un buletin de vot (nu toți după mine și-au exercitat dreptul la vot). Votul meu a fost pentru Maia Sandu, la fel cum în 2019 – pentru PAS. Alte alternative mai bune nu erau.
Am motivat oamenii să meargă la vot și să-și facă datoria, dar niciodată nu le-am spus pentru cine să voteze. Dacă citești analizele mele, atunci îți dai seama cine este o forță sau un lider mai potrivit pentru a reforma și moderniza Moldova (altfel nu ajungi în UE).
A vota pentru un partid înseamnă a-ți asuma o responsabilitate adițională după ce i-ai acordat votul. Inclusiv din acest motiv, dar și din simplul fapt că sunt cercetător și politolog sunt nevoit să analizez la rece lucrurile și să las la o parte emoțiile. Acest lucru vine cu sacrificii, deoarece devii inamic, al celor pentru care ai votat și de la care te astepți la ridicarea standardelor nu la coborarea lor.
Este oarecum trist să vezi că din 2006 încoace de când fac analiză polítică am publicat analize obiective (evident că sunt scrise în mod critic) despre Vladimir Voronin, Vlad Filat, Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon și alții, dar niciodată nu am fost atacat atât de dur și injust precum sunt atacat în ultimii ani și in special în ultimele zile – pentru că am analizat obiectiv faptul ca Președintele Sandu încearcă să-și favorizeze partidul la alegerile curente prin mobilizarea votului din diaspora.
Vreau să cred că Președintele Sandu și PAS se disociază de susținătorii lor care m-au transformat în “dușman public” pentru opinii distincte. Asemenea comportament este inadmisibil și condamnabil, indiferent de cine este ținta lor.
Democrația se realizează nu prin slogane, ci prin acțiuni concrete, iar una dintre acestea este sprijinirea pluralismului de opinie și deschiderea spre critici constructive.
PS 1. Ceea ce public eu nu are nicio legătură cu afilierea mea instituțională și academică. Îi rog pe cei vizați mai sus să nu amestece în manifestările lor de ură pe instituțiile cu care colaborez sau pe colegii mei, pe care îi admir și le mulțumesc pentru sprijin.
PS 2. Propun să începem schimbări adevărate în felul cum percepem spațiul politic și cel public din Moldova prin acceptarea criticilor și permiterea opiniilor alternative, fie că vin de la persoane ca mine (cercetători, politologi) sau de la alții care îmbrățișează alte ocupații profesionale. Nicio formațiune sau lider politic nu are niciun drept să intimideze sau să hărțuiască pe criterii de opinie. Asta se refera la toate partidele și la toți politicienii, nu la cineva concret.
Dionis Cenușă / anticoruptie.md