Diplomația poloneză îi cere lui Elon Musk să oprească accesul rușilor la sateliții Starlink. Sunt folosiți pentru a ataca Ucraina

„Hei, om mare, Elon Musk, de ce nu îi împiedici pe ruși să folosească Starlink pentru a viza orașele ucrainene?” – a scris ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, pe X.
Șeful diplomației de la Varșovia l-a îndemnat pe deținătorul companiei SpaceX să oprească utilizarea de către Rusia a sateliților Starlink pentru lovituri efectuate asupra Ucrainei, scrie Radio Chișinău.
Sikorski l-a avertizat pe Musk că obținerea de profit din crime de război poate dăuna brandului său.
Ministrul polonez a făcut trimitere la un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), în care se arată că trupele ruse folosesc tot mai frecvent sistemele de sateliți Starlink pentru a extinde raza de acțiune a dronelor BM-35 cu scopul de a efectua atacuri de la distanță medie împotriva Ucrainei.
Raportul ISW menționează că raza de acțiune de 500 de kilometri a dronelor BM-35 conectate la Starlink acoperă cea mai mare parte a Ucrainei, întreaga Republică Moldova, precum și o parte a Poloniei, României și Lituaniei, dacă aceste drone sunt lansate din Rusia sau de pe teritoriul ucrainean ocupat.