Directorii de licee despre noul Cod educațional
În toți acești ani cât elevii, profesorii și părinții au așteptat schimbările care vor îmbunătăți sistemul educațional și formarea profesională, specialiștii au elaborat un sistem care va fi implementat treptat. Unele prevederi au intrat deja în vigoare, altele urmează să fie implementate, fie de la începutul anului viitor, fie în anul de studii 2018-2019.
Printre modificările care urmează să fie introduse începând cu anul de studii 2015-2016 sunt: înlocuirea notelor prin descriptori, doar pentru ciclul primar, clasa I; studierea limbii române, în calitate de limbă de stat, va fi obligatorie în toate instituţiile de învăţământ de orice nivel; începând cu anul de studii 2018-2019, elevii vor studia două limbi din circulația internațională la alegere.
Un punct important în Codul educațional prezintă articolul 13 care obligă elevii să frecventeze școala până la 18 ani. Elevii care trec de ciclul gimnazial au de ales între a-și continua studiile în liceu sau în instituțiile de învățământ vocațional/tehnice.
Solicitată de TIMPUL, directoarea Liceului Teoretic „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, r-nul Căușeni, Liuba Pleșca, ne-a spus ce crede despre faptul că elevii sunt obligați să învețe cel puțin până la 18 ani. „Este o pretenție a ministerului, ca toți elevii până la 18 ani să își facă studiile, indiferent unde. Din nefericire, nu e bine pregătit suportul material, tehnic, poate chiar și logistic, pentru ca până la 18 ani, copilul să fie implicat în învățământ. Mie îmi este teamă că, pe de o parte, rigorile învățării într-un liceu au sporit foarte mult, nu orice copil poate studia într-un liceu, și același copil nu are chef pentru o școală de meserii. În mediul rural există un procent de copii, care nu au aptitudini de a învăța și ei aleg calea muncii, fie peste hotarele țării în condiții foarte grele, fie în sat la lucrările agricole. Acești copii vin din familii unde niciodată, nimeni nu a avut grijă de instruirea lor. Iar părinții sunt bucuroși că copiii se duc la prășit și vor aduce un ban în casă”, ne-a relatat Liuba Pleșca.
Alte modificări din cadrul noului cod, vizează meditațiile petrecute de profesori cu elevii săi. Aceștia nu au voie să facă meditații cu elevii săi, pentru a nu influența evaluarea elevilor. Elevii urmează să se adreseze cu această cerință la alți profesori.
Directoarea liceului din Sălcuța consideră că „Aceasta este mai mult politica capitalei și a orașelor mai mari. La sate, ore suplimentare nu se fac, dintr-un simplu motiv, că nu au părinții cu ce se răsplăti. Dacă o oră de limbă engleză poate să ajungă până la 80 de lei, la sat, nici cu 20 de lei un profesor calificat de categoria I nu poate aduna un grup de 5-6 copii. La oraș se promovează atât de bine meditațiile și elevul singur își dorește să ajungă la acestea. La noi în liceu se fac ore suplimentare, dar ele mai mult au un rol recuperator”.
Potrivit noului Cod al Educației, conducătorii instituțiilor de învățământ profesional tehnic și superior vor fi numiți în funcție în baza unui concurs pe un termen de 5 ani. Directorii vor avea posibilitatea să ocupe această funcție doar timp de două mandate. În cazul directorilor instituțiilor de învățământ general, din cauza unui deficit de cadre cu competențe specifice, s-a optat pentru un număr nelimitat de mandate.
„Eu aș spune că nu este destul. Eu de șapte ani sunt în funcție și cred că aș avea multe încă de făcut în viitor”, a declarat directorul Școlii Profesionale nr. 5 din Chișinău, Svetlana Zubco.
Directorul Liceului „A. Pușkin” din Fălești, Petru Lungu este una din persoanele pe care acest cod îl vizează direct. „Eu am 15 ani de când lucrez în această școală și de abia am reușit să fac ce am acum. Dar n-am fost o zi în concediu de 15 ani. În fiecare vară sunt în școală. Dacă te duci, școală nu se face. Viața o să arate cât este de corectă această prevedere. Deși eu sunt adeptul ideii că lucrul acesta n-ar trebui prevăzut în cod. Și eu am fost numit prin ordin, deci codul mă vizează direct. O să plec la pensie. Nu știu dacă mai am posibilitatea să mai particip la concurs, pentru că, potrivit Codului Muncii la atingerea vârstei de 65 de ani nu mai putem deține funcții de conducere”, a conchis Petru Lungu.
Codul Educației va înlocui Legea Învățământului din 1995.
Igor Grosu, viceministrul în exercițiu al Educației:
„Directorii care au fost numiți prin ordin și nu prin concurs, de la momentul intrării în vigoare a Codului, în patru luni de zile contractele lor expiră și cu ei vor fi semnate contracte de interimat până la desfășurarea concursului și numirea directorului. În decurs de 6 luni de zile după expirarea acestor patru luni ei sunt obligați să desfășoare concurs de angajare a managerilor. Directorii practic vor rămâne în funcție până la finele anului școlar”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!