DIVIDE ET IMPERA

Cu câţiva ani în urmă discutam cu o jurnalistă japoneză despre situaţia politică din Moldova. Îmi amintesc că i-am spus atunci: suntem trei milioane; unii susţinem că suntem români, alţii sunt proruşi, iar alţii spun că sunt moldoveni şi nu au treabă cu românii; pe lângă aceștia, mai avem transnistrenii şi găgăuzii. Cam aşa e şi în biserică. Cei care spun că sunt de etnie română, fac parte din Mitropolia Basarabiei conform Art. 5 – (1) al Statutului de organizare B.O.Române: „Biserica Ortodoxă Română cuprinde creştinii ortodocşi din ţară şi creştinii ortodocşi români din afara graniţelor ţării, precum şi pe cei primiţi canonic în comunităţile ei”.

Dincolo de aceste nuanţe, ortodoxia e una. Ne închinăm aceluiaşi Hristos şi (pretindem că) respectăm aceleaşi canoane. Faptul că toţi suntem fraţi în Hristos e adevărat. Însă la fel de adevărat e că fiecare doarme în patul său. Frăţia în credinţă nu ne dă dreptul de-a intra în casa fratelui.

Sinodul fiecărei biserici ortodoxe e constituit diferit. În Biserica Ortodoxă Română Sinodul e format din absolut toți ierarhii. Însă trebuie cunoscut faptul că patriarhul B.O. Române, nu intervine în mitropolii. Fiecare mitropolit român are putere de decizie în mitropolia pe care o reprezintă, iar pentru rezolvarea problemelor se slujește de Sinodul mitropolitan şi de Adunarea eparhială. Pentru cei care au consultat Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, nu e un secret că ideea, promovată intenționat de unele persoane, conform căreia Patriarhia Română preferă să stea de o parte când apar conflicte în Mitropolia Basarabiei, e pur și simplu falsă şi folosită pentru manipularea opiniei publice. Fie că vorbim de Mitropolia Basarabiei sau de cea a Banatului, problemele interne se soluționează din interior. Patriarhul român, din fericire, nu are tendințe imperialiste. Din contra, tăcerea Patriarhului Daniel, față de tulburările apărute în sânul Mitropoliei Basarabiei, demonstrează încrederea deplină acordată mitropolitului actual. Când Patriarhia intră să rezolve problemele interne ale unei mitropolii, intervenția respectivă poate aduce suspiciuni asupra ierarhului locului și, practic, poate conduce la discreditarea lui.

Cât priveşte canonicitatea Mitropoliei Basarabiei, mă voi mulţumi să redau câteva fragmente din scrisorile Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II, trimise (între anii 1992-1993) ca urmare a reînfiinţării Mitropoliei Basarabiei. Aducând în sprijinul său canoanele, Patriarhul Teoctist insistă în toate scrisorile trimise pe două aspecte: Mitropolia Moldovei (canonică din anul1401) a fost ruptă abuziv, fără consultarea clerului şi a poporului, în anul 1813; Mitropolia Basarabiei (înfiinţată în anul 1925) a fost desfiinţată fără acordul Patriarhiei Române.

Deoarece dialogul a fost amplu, mă voi mulţumi să redau câteva citate pentru a vă lămuri asupra poziţiei avute de Biserica Ortodoxă Română. Citez: „Exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept şi abuziv din punctul de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic”. „In anul 1401, domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericeşti din această ţară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean Iosif Muşat (…) Drept consecinţă, potrivit legislației bisericeşti canonice, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni şi niciodată nu avea dreptul să desfiinţeze, să modifice sau să înjumătăţească jurisdicţia ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere şi cu recunoaştere canonică”. „Canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, cum bine afirmaţi şi Sanctitatea Voastră, episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin binecuvântarea acordată reactivării Mitropoliei Basarabiei, nu a făcut altceva decât să restabilească adevărul istoric şi dreptatea canonică ce fuseseră încălcate de atâtea ori prin extinderea necanonică a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei părţi a Mitropoliei Moldovei. O astfel de extindere este, conform canonului 13 al Sinodului de la Cartagina, nulă de drept, iar repararea unei nedreptăţi se impune cu necesitate”. „Mai întâi, precizăm că invocarea canonului 8 al Sinodului III ecumenic nu poate în niciun caz justifica extinderea jurisdicțională a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii româneşti din R. Moldova. Prin acest canon se recunoaşte tocmai îndatorirea Bisericii unei naţiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic şi de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligaţia ca nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui”. „Sfinții Părinţi ai Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) au socotit nelegală şi necanonică această tendinţă şi au impus respectarea principiului etnic în raporturile dintre Biserici. Acest principiu s-a menținut în istorie şi mai târziu când, din cauza năvălirii islamice arabe şi apoi otomane, teritoriile jurisdicţionale s-au păstrat intacte pe bază etnică. În acelaşi sens, se pot înţelege şi prevederile canonului 34 apostolic. Acesta stabileşte modalitatea de conlucrare între episcopii fiecărui neam şi se statorniceşte principiul sinodalităţii în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante”. „De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral.” (Şi încă un citat: „Ne-a mâhnit adânc afirmaţia Sanctităţii Voastre că în «anul 1918 Basarabia a fost ocupată de armatele române». Scrisoarea din 19 mai 1993).

Cât priveşte formarea unei aşa-zise mitropolii, de un grup de oameni, enoriaşi ai Bisericii Sf. Teodora de la Sihla, e suficient să ne raportăm la Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. Se ştie că în biserica respectivă Î.P.S Petru nu mai era pomenit la slujbe, deşi citim că: „În conformitate cu Sfintele canoane, Patriarhul este pomenit de către mitropoliţi, mitropoliţii sunt pomeniţi de către ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii şi episcopii sunt pomeniţi de către preoţii slujitori.” Art. 25 (3). Ori preoţii de la aşa-zisa mitropolie nu sunt mitropoliţi ca să pomenească direct patriarhul, având obligaţia să îl pomenească pe ierarhul locului, fapt care nu se întâmplă de ceva vreme.

Că Patriarhia Română nu va interveni în tulburările create, stau dovadă articolele 110, 111, 113: „(2) Mitropoliile din interiorul şi din afara graniţelor ţării sunt conduse de către mitropolit.”; (3) Sinodul mitropolitan veghează ca pe cuprinsul mitropoliei să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică (pe care eparhia bisericii în cauză o anulează; n.m.) şi disciplina canonică a clerului (…)”; „(i) Mitropolitul validează sau invalidează hotărâri ale Adunărilor eparhiale din cuprinsul mitropoliei privind înstrăinarea bunurilor imobile (clădiri sau terenuri) eparhiale” – ceea ce ne arată clar că hotărârea lor nu poate rupe biserica respectivă de mitropolie. Mai mult decât atât: „În caz de urgenţă pastorală, potrivit prevederilor Sfintelor canoane, ierarhul poate hotărî singur sancţiuni disciplinare pentru personalul bisericesc din eparhie. (Art. 158)”.

Nu vreau să vorbesc de calomniile aduse Mitropolitului Petru. Atitudinea acuzatorilor, care au înstrăinat bunurile imobile ale Mitropoliei Basarabiei şi care în momentul de faţă se judecă prin tribunale pentru pământul bisericii, m-au edificat pe deplin. Un om care vrea să slujească biserica şi are pretenţia că respectă patriarhia din care face parte, nu umblă să îi discrediteze pe mai marii lui, ci caută să îşi îndrepte viaţa ca el însuşi să devină un exemplu bun de urmat. Însă nu ştiu cine în ziua de azi mai e dispus să-i urmeze pe comunişti.

Iată ce aflăm de pe site-ul Mitropoliei Basarabiei despre trei dintre acuzatori (Afanasiev Veaceslav, Nicula Iurie, Popa Ilie): „Afanasiev Veaceslav, fost viceministru al Economiei în guvernul Vasile Tarlev I (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova), care a excelat în contestarea dreptului Mitropoliei Basarabiei la existenţă în Republica Moldova”, şi care alături de Nicula Iurie se numără printre fondatorii unui alt aşa-zis cult ortodox pe data de 6 martie 2012 (interesantă ocupaţie!). Şi nu în ultimul rând: „Pentru o mai bună şi exactă înţelegere a situaţiei, amintim că în anul 2011 Mitropolia Basarabiei l-a acţionat în judecată pe Popa Ilie, pe motiv că a vândut ilegal terenuri ale parohiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din cartierul Schinoasa al municipiului Chişinău”.

Din păcate, de multe ori cei care înfiinţează aceste culte, numite pe nedrept ortodoxe, sunt preoți sau familii de preoţi, amintindu-ne de cuvintele Apostolului Pavel: slujitorul altarului să ştie „ a chivernisi bine casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa; căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (Timotei 3; 4-5). Fiindcă în ceea ce priveşte Mitropolia Basarabiei, care în 1992 a pornit la drum cu trei biserici şi cinci preoţi, ajungând astăzi la 120 de parohii, aproximativ 50 în curs de constituire, cu un număr de aproximativ 140 de preoţi – putem spune orice, dar nu că n-au avut o bună rânduială.