Documente, SEMNATE de vameșii de la Chișinău: 10 MII DE DOLARI pentru a permite exportul a două camioane de fructe, în ciuda embargoul rusesc
Actele permit exportul pe piața rusească a două camioane de fructe, ocolind embargoul rusesc. Membrii grupării au pretins 10 mii de dolari de la reporterii sub acoperire, bani care urmau să fie transferați pe un cont din Rusia, înainte ca marfa să ajungă la vama rusească.
21 iulie 2014. Federația Rusă impune embargo la exportul de fructe și legume moldovenești. În februarie 2015, serviciul fitosanitar rus Rosselhosnadzor decide cu titlu de experiment să permită exportul de mere companiilor înregistrate în raioanele din stânga Nistrului. În listă au mai fost incluse alte 10 firme din nordul țării. Exportul a fost aprobat sub garanția Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
12 iunie 2015. Rosselhosnadzor expediază o nouă listă a exportatorilor moldoveni. „Aceasta (scrisoarea – n.r.) a fost una politică, deoarece acolo erau doar companii din Găgăuzia, Transnistria și două companii moldovenești. Certificatele se eliberează tuturor companiilor transnistrene, fără taxe suplimentare. Se indignează cei care nu vor să activeze conform legislației. De exemplu, avem una sau două companii care, chiar dacă sunt de pe malul drept (al Nistrului –n.r.), timp de o zi au devenit transnistrene, și încă nu oferă toată informația necesară despre originea produselor, despre transport și cum pot fi verificate”, declară Alexandru Ciobanu, inspectorul fitosanitar principal de stat.
Viorel MINCIUNĂ, președintele Asociației importatorilor și exportatorilor: De la sfârșitul lunii iulie s-au început niște încercări de a ne limita dreptul la export și, în baza unor motive inventate, a început să ni se refuze eliberarea certificatelor. Asta în timp ce două companii transnistrene, în spatele cărora stau oameni de afaceri din Chișinău, continuă să exporte fructe de pe întreg teritoriul Moldovei.
Monopolul
RISE Moldova a obținut o înregistrare audio făcută în ziua de 30 iulie curent, din care reiese că un grup de exportatori pun la cale o schemă de monopolizare a exportului de fructe. Aceștia enumeră denumirile unor companii, exportatori, inspectori fitosanitari, procurori și politicieni care ar fi „oamenii lor”. Pe fundal se aude transmisiunea în direct a discursului din Parlament al candidatului la funcția de premier, Valeriu Streleț.
Potrivit unor producători și exportatori de fructe, tot atunci, inspectorii fitosanitari moldoveni au început să refuze perfectarea documentelor de export chiar și unor companii înregistrate în Transnistria, făcând referire la un ordin verbal al conducerii ANSA. „Ca să am dreptul să export mi se cer bani pentru fiecare camion trimis în Rusia. Taxa pentru acordarea certificatelor fitosanitare pentru export o încasează inspectorii fitosanitari din raioane sau persoanele intermediare”, spune producătorul Iurie Bivol.
Reporterii RISE au identificat o companie moldovenească, „transformată” peste noapte în firmă transnistreană, ce poate obține tot pachetul de documente necesar exportului în Federația Rusă, indiferent de regiunea de proveniență și calitatea producției.
În schema monopoliștilor apare firma DVT Broker SRL, fondată în 2013 de către omul de afaceri din Chișinău Vasile Diaconu, cu sediul juridic, inițial, într-un bloc din str. Miron Costin din sect. Râșcani al capitalei. Pe 19 martie 2015, DVT Broker SRL „s-a mutat” în stânga Nistrului, pe str. Lenin din s. Mălăiești, r. Grigoriopol.
Operațiunea „Fantomă”
Luni, 3 august. Un jurnalist RISE Moldova sub acoperire îl contactează pe Vasile Diaconu, fondatorul DVT Broker SRL. Reporterul se prezintă a fi un antreprenor care a cumpărat de la diferite persoane fizice din r. Cantemir 19 tone de mere și 19 tone de prune.
Reporter: Vrem să le exportăm în Rusia. Avem nevoie de etichete și documente pentru export. Diaconu: Când și unde ne încărcăm? Care sunt soiurile de mere și prune? Reporter: „Melba” și „Kabardinka”. Cât va costa perfectarea pachetului de documente? Diaconu: Cinci – mărul, și patru cinci sute – pruna (5 mii de dolari taxa de intermediere pentru camionul de mere și 4,5 mii de dolari – pentru un camion de prune – n.r.).
Export fără acte de proveniență
Miercuri, 5 august. Prima întâlnire cu intermediarul a avut loc în preajma pieței„Bogdan Voievod” din sect. Râșcani. Atunci Diaconu ne-a dat etichetele care urmau să fie lipite pe lăzile cu fructe: 1400 de autocolante pentru lăzile cu mere și 1900 pentru cele cu prune (aproximativ atâtea lăzi încap în două camioane – n.r.).
Pe etichetele făcute special pentru încărcătura noastră inexistentă este indicat soiul, data producerii, termenul de păstrare, producătorul, importatorul și datele de contact. Unica înscriere veridică este: „Nu conțin organisme modificate genetic”.
Joi, 6 august, Vasile Diaconu ne dă și o ștampilă specială care trebuie aplicată pe toate lăzile care confirmă că ambalajul de lemn a trecut procedura de fumigație – prelucrare specială de distrugere a paraziților. „Fără ștampilă (pe lăzi – n.r.) nu veți fi lăsați să ieșiți din Moldova”, ne avertiza afaceristul.
Ulterior, reporterul sub acoperire l-a anunțat pe Diaconu că a mai apărut o „problemă” – lipsa actelor de proveniență a fructelor, document obligatoriu în cazul exporturilor. Cu toate acestea, șeful DVT Broker SRL s-a angajat să exporte „marfa” în Federația Rusă fără documentele respective.
Singura lui condiție a fost să-i aducem copia buletinului de identitate a unei persoane, indiferent de viza de reședință, care să figureze în acte în calitate de vânzător. Intermediarul a cerut să menționăm în scris pe copia buletinului faptul că persoana a vândut câte 19 tone de mere și prune. „Dacă te contactează cei de la serviciul fiscal, confirmă că mi-ai vândut fructele”, a sugerat Diaconu.
Diaconu, exportator & importator În seara aceleiași zile de 6 august, reporterii RISE Moldova au primit de la Diaconu două pachete de acte oficiale care permit exportul în Federația Rusă a circa 38 tone de fructe inexistente, fără analize de laborator sau inspecția mărfii.
Fiecare pachet conținea opt și, respectiv, 10 documente în original, printre care certificat fitosanitar, act de control fitosanitar, certificat de inofensivitate, protocol privind cercetarea producției la capitolul pesticide, nitrați și nitriți, declarația vamală etc.
Din acte am aflat că „marfa noastră” nu provine din Cantemir, localitate din care i-am spus lui Diaconu că am fi procurat fructele, dar din s. Mălăiești, r. Grigoriopol, sediul juridic actual al firmei exportatoare DVT Broker SRL.
Citește mai departe aici
sursa: rise.md