Dodon este din nou într-un gând cu Usatîi. PSRM și „Partidul Nostru” s-au aliat împotriva deschiderii Biroului NATO la Chișinău
Într-un comunicat de presă PSRM anunță că „insistă asupra închiderii imediate a oficiului NATO la Chișinău”.
„Dacă acest lucru nu va fi făcut de actuala guvernare, biroul NATO va fi închis de Partidul Socialiștilor după ce va obține victoria în alegerile parlamentare din 2018”, se grozăvesc socialiștii.
PN, la rându-i, consideră de pe urma deschiderii Biroului NATO va avea de câștigat doar „regimului banditesc” de la Chișinău.
„Majoritatea cetățenilor nu susțin planurile autorităților privind extinderea colaborării cu NATO și se tem că această cooperare poate duce renunțarea statutului de neutralitate din Constituție, atragerea Moldovei în această alianță militaro-politică, înrăutățirea relațiilor cu Rusia și un conflict armat în regiune”, se menționează într-un comunicat de presă.
Amintim că astăzi a avut loc inaugurarea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău. La eveniment au participat adjunctul secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, și premierul Pavel Filip.
Deschiderea Biroului va spori colaborarea bilaterală în domenii precum combaterea ameninţărilor cibernetice, sporirea rezistenţei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă. Totodată, Biroul de legătură NATO va informa cetăţenii despre beneficiile cooperării Republicii Moldova cu organizaţia nord-atlantică.