ActualitateOpinii și Editoriale

Dodon nu este șahist. Cât a fost președinte, nu a calculat riscul trimiterii la pușcărie a Primei Doamne

Motto: Eu nu sînt „cartejnik”, sunt șahist. Joc șah pe masă. Sub masă, alții joacă în cărți. Eu nu sînt din ăștia. Eu joc deschis, corect, sincer și eu nu am niciun interes ascuns, așa cum crede cineva.

Încă de pe când s-a făcut președinte la Federația Moldovească de Șah (septembrie 2011), Igor Dodon nu a ratat ocazie să se laude că are tangențe cu acest joc al minții. „Eu nu sunt „kartiojnik” (rus: cartofor). Eu sunt șahist (!)”, i s-a lăudat acesta lui Alex Cozer, în emisiunea „Secretele Puterii”. Era 6 noiembrie 2019. A profitat de invitația la televiziune și a făcut avertismentul public că posedă arma gândirii raționale, facultate imprudent ignorată de unii. Mintea combinativă de șahist în posesia unui politician cu cap rece este într-adevăr o armă de temut. Mai cu seamă că trimiterea la jocul deschis, sincer, fără niciun interes ascuns, pe care zicea că îl practică, îl facea chiar invincibil..

La ora declarației, Dodon era de trei ani președinte de țară. Mai avea exact un an până la următoarea întâlnire cu alegătorii și câștigarea celui de-al doilea mandat devenise obiectiv prioritar. Privirea piezișă, zâmbetul adiind a ușor și controlat dispreț, jocul un pic nervos al mușchilor de pe fața lui roșie, pufoasă și lucioasă, spuneau de pe ecrane una: sunt pregătit, sunt dotat, am viziunea întregului câmp de luptă, am toate mutările calculate în minte și, sigur, voi da șah-mat oricui va încerca să se pună cu mine. Licărul din ochi trăda că președintele-șahist are toate datele acelui „oricui”, îi cunoaște potențialul și posibilitățile, îl are ca-n palmă și că foarte curând îl va surprinde pe nefericit cu o mutare pre-mortală, din care nu va mai putea să-și revină.

Și, într-adevăr. La cinci zile după asta (12 noiembrie 2019), Dodon mută în parlament două piese  de sub mână – Pavel Filip și Ilan Șor – și o debarcă pe Maia Sandu de la Guvern. Principalul său rival este, iată, dezarmat de puterea administrativă pe care o avea din postura de prim-ministru. Dar binele nu se termină aici. Mutarea îi creează un avantaj excepțional: pionul său drag și devotat, Ion Chicu, este transformat din figură de valoare minoră, în regină (damă), – piesa cea mai puternică de pe tabla de șah.

Astfel, cu Chicu prim-ministru, cu Parlamentul controlat majoritar, cu sistemul moștenit de la Plahotniuc, cu sprijinul total și multilateral al Kremlinului, cu principalul concurent electoral dezactivat și înghesuit pe poziții dezavantajoase, Dodon putea fi mândru de rezultatele jocului său combinativ.

În 2020, anul alegerilor prezidențiale, Dodon a intrat triumfător. Era într-adevăr în poziția de mare maestru al jocului politic. Cel aflat pe acest podium de merit, are dexteritatea să mute toate piesele cu mâna proprie, iar acestea vor acționa strict legat de voința celui care le mută.

De pe această culme a putut să-și vadă trecutul, mișcările pe care le-a făcut în situația când el însuși era piesă de mutat în mâna altor „maeștri”. La început de carieră, în combinații mici, a fost mutat de Filat, pe timpul când acesta își cumpărase o funcție de ministru. Apoi, în combinații mult mai mari (una din ele este azi cercetată penal de Procuratura Generală), a fost timp de aproape zece ani piesă în mâinile „marelui maestru”,  Voronin. Cu acceptul și permisiunea acestuia, Dodon s-a și făcut președinte peste Federația de Șah. Doar că exact atunci Dodon simțise slăbiciunea în mușchii patronului său. A căutat adopțiunea unui mușchi mai tare. Între Filat și Plahotniuc, l-a ales pe ultimul, pentru că acesta deja „muta” cu Procuratura. De aici încolo, toate mișcările i-au fost strict „coordonate” de Plahotniuc: ieșirea cu scandal din partidul lui Voronin, preluarea în stil raider a partidului socialiștilor, votul cu interes pecuniar al unui șef de stat în Parlament, intrarea în încrederea lui Putin și preluarea rolului de forță motrice a coloanei a cincea ruse în Republica Moldova. Da-da, și asta s-a făcut cu voia lui Plahotniuc.

În schimbul asistenței acordate intereselor Partidului Democrat în protestele de stradă din anii 2015-2016, Dodon a fost „coordonat” de Plahotniuc să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. Parvenit președinte, s-a lăsat subjugat de ideea că realizarea este meritul lui. S-a gândit că ar trebui să încerce evadarea din categoria pieselor mutate de alții. Dar, ca să ajungă să poată muta el însuși alte piese, avea nevoie de o mână mult mai tare ca a celui care l-a mutat până aici. Prin mijlocirea unei piese mai abile, se zice că aceasta a fost dna Greceanîi, Dodon și-a făcut  intrarea la Kremlin. Instituția tocmai era în căutarea unei noi piese moldave cu funcția cozii de topor care să ajute la repunerea în granițele sovietice a noului imperiu.

Promisiunea alipirii Republicii Moldova la Rusia prin procedura hibridă a federalizării l-a promovat pe „strategul” moldovean în încrederea lui Putin. Sub protecția acestuia, Dodon a încercat să se elibereze treptat de mușchiul prea strânsei „coordonări” a lui Plahotniuc. Peste alte câteva mișcări, coordonat deja de Moscova, urma să-l înlocuiască pe acesta la toate butoanele. Oligarhul escroc Plahotniuc, cu interesele lui preponderent de îmbuibare, trebuia înlocuit în Republica Moldova cu namestnicul Dodon, promotorul intereselor geopolitice rusești în fosta republică sovietică. Neutralizarea lui Plahotniuc era deci o prioritate a Moscovei. Prin intermedierea lui Dodon, s-a încercat ori „interesarea” lui Plahotniuc în „afacerea” federalizării, ori impunerea retragerii lui „benevole” de la butoane, șantajându-l cu dosarele deschise la Moscova, ori prin ademenirea împăciuitoare în capitala Rusiei, arestarea și punerea lui la păstrare pe mulți ani pentru fapte legate de spălarea banilor și traficul de stupefiante. Plahotniuc a fost precaut, nu s-a dat mutat de Dodon nici când acesta i-a făgăduit bonusul pe care-l viitorul namestnic îl credea imposibil de refuzat – o întâlnire de conciliere cu Putin. 

Intuitiv ori bine informat, dar Plahotniuc a refuzat să muște cașcavalul rusesc din capcana întinsă de Dodon. Apoi, a ținut să arate Moscovei că regele (agentul) ei în Republica Moldova este gol, că acesta poate fi oricând transformat în pion bătut, dacă mușchiul lui o va dori. Umilirea Moscovei a fost originală. Plahotniuc a făcut uz de un know-how juridic surprinzător: mușchiul lui de la Curtea Constituțională a prins a-l suspenda pentru câteva ore din funcție pe Dodon Batjocura s-a produs în repetate rânduri.

L-ar fi suspendat definitiv, l-ar fi băgat cu drag și la pușcărie, ca pe alți con-drumeți ai săi, dar avea nevoie să-și asigure guvernarea și după alegerile din februarie 2019. Rezultatele acestora i-au ieșit prost și nu putea avea guvernarea fără partidul lui Dodon. Plahotniuc credea că-și va putea completa puterea lipsă post-electorală prin șantajarea ori cumpărarea deputaților lui Dodon – metoda lui preferată. În statul controlat de el cap-coadă era sigur că procedeul va funcționa și de această dată. A greșit, ezitând prea mult în fața unei mutări decisive. Mult mai repede a mișcat însă Moscova, blocându-l. Ea a chemat la picior toată trupa socialistă și a „imunizat-o” împotriva lui Plahotniuc cu vaccinurile din dotare: cel mai probabil supralicitând oferta lui Plahotniuc ori, de ce nu, asigurându-le fiecărui deputat socialist în parte tratamentul special cu „noviciok”, în caz de neascultare.

Imunizarea a fost cu efect și Plahotniuc s-a pomenit în izolare. Nu a mai avut timp de alte combinații. În jocul de șah situația se notează cu germanicul Zeitnot. Fuga, la 14 iunie 2019 din țaratul său pierdut a însemnat recunoașterea înfrângerii. Plahotniuc a dispărut din decor. Mort de frică, dar întreg la trup, Dodon a rămas să tălmăcească gestul de furie al lui Plahotniuc – curcanii aruncați peste gardul Președinției lui.

În scopuri terapeutice, Kremlinul l-a mutat vremelnic într-o așa numită alianță pro-europeană: sub acoperirea acesteia trebuia să-și consolideze puterile și să preia sistemul ticăloșit rămas orfan. În finalul acestei perioade, întărit și pus pe picioare, i s-a ordonat să iasă din concubinajul cu pro-europenii, nu înainte însă de a-și bate joc de ei, de a-i dezbina și de a le strica planurile. S-a achitat de minune de această ultimă, la acea vreme, sarcină și, la nici șase luni de la constituire, a dat de pământ cu pro-europenii, s-a aliat cu ceea ce a rămas de la Plahotniuc, reușind în felul acesta combinația vieții lui: Președinția, Guvernul și Parlamentul ajunsese în custodia voinței lui.

Se întâmpla la 12 noiembrie 2019, ziua în care Dodon, piesa de bază a Moscovei în Republica Moldova, a căpătat, în sfârșit, favoarea să poată muta el însuși piesele pe tabla de joc a politicii moldovenești, favoare care au avut-o la vremea lor înaintașii lui, adulați și temuți deopotrivă, Voronin și Plahotniuc.

L-am reținut bine în acele momente. Nu-și mai încăpea în piele. Mulțumirea că și-a depășit dascălii și și-a bătut măr adversarii aproape că îl descumpănea psihic. Nu se sfia de asta. Credea că e normal să ai amețeli de la succese, vorba lui Stalin, idolul idolului său – Putin. Kremlinul era mulțumit și el că pasiența cu Dodon i-a ieșit, deși comportamentul lui mult prea languros i-a dus faima de om prost. La ruși e ca la toți ceilalți: le place trădarea, dar îi urăsc pe trădători și își bat joc de ei de cum le cad la îndemână. Apoi, diagnosticul că docilitatea excesivă se trage din deficiența de intelect nu ține direct de medicină; este de circuit general. Însă succesul cu înlăturarea de la guvernare a Maiei Sandu, spargerea în două a blocului pro-europeniștilor și subordonarea pe verticală a instituțiilor statului moldovenesc, părea să-l reabiliteze pe Dodon în ochii elitei ruse cu pretenții șovine. Era și convingerea lui Putin că un Dodon la Chișinău e mult mai de trebuință ca un Ianukovici scos pe tușe și alungat pe veșnice ospețe la Rostov. Un Dodon la Chișinău făcea mai plin de rosturi Transnistria și umplea de conținut speranța reașezării hotarului noului imperiu rusesc pe râul Prut. Un Dodon la Chișinău, trebuia deci ajutat și susținut de Moscova.

Așa vedea Dodon lucrurile din perspectiva sfârșitului de an 2019, când pornea să îndreptățească încrederea lui Putin și gândea să se acopere de glorie în fața lui, câștigând mai întâi alegerile prezidențiale din 2020, iar apoi și anticipatele parlamentare pe care și le programase pentru 2021. Avea planuri mari pentru cel de-al doilea mandat al său. Toate le vedea strâns legate de planurile mărețe ale lui Putin: lumea rusă și restabilirea în granițe a Rusiei sovietice nu se putea fără Moldova lui înfloritoare. Pentru facerea sigură a acestor planuri, avea nevoie însă de o majoritate constituțională în parlament. Băieții lui de acolo lucrau deja la proiectul de lege menit să transforme regimul politic în republica prezidențială.

Cât de înălțător sună: Republica Prezidențială a lui Dodon. A considerat perfect modelul politic al lui Putin în care toate piesele din stat, și nu numai, mișcă la comanda directă a celui din vârful piramidei, fie ele persoane, fie ele instituții. Atractiv i s-a părut și specificul privitor la integritate a acestui tip de regim. Doar un detaliu al acestui specific: îmbuibarea pe contul statului a demnitarilor este considerat în regimul Putin drept un act de normalitate ocrotit de stat, iar lupta împotriva corupției drept activitate teroristă.

Iată modelul de vis al statului preconizat de Dodon în consecința alegerilor de importanță epocală  pentru el de care se pregătea. Se pregătea cu mult înainte de finalul de succes al anului 2019, pentru că un scop mare, se știe, cere mijloace mari și multe, iar pe cale legală acestea este greu de adunat.  A trebuit mobilizat nu doar bugetul Kremlinului, dar și întregul lui partid, clientela pro-moscovită din jur, colegii, părtașii și… familia. Da, și familia. Fratele și cumnatul au fost trimiși să împletească scheme de finanțare în Rusia alături de agentul Ciaika, soția a rămas alături de viitorul dictator să acopere cu fundația „din suflet” fluxul de bani destinat mituirii directe a alegătorilor.

Stop! S-a pomenit cumva de mituirea alegătorilor? Nu cumva această mituire este o activitate ilegală? Nu cumva această activitate ilegală cade sub incidența Codului Penal? Ce face domnul președinte-șahist? Nu sesizează că-și pune consoartă în pericol? Nu ia în seamă riscul că dictatura lui ar putea să nu aibă loc și toată voioșia abaterilor ar putea să i se întoarcă în mare scârbă, la vremuri mai drepte decât ale lui? Nu vede că Primei Doamne i s-a rezervat poziția cea mai ingrată, pentru că mituirea se acoperă de nevoile oamenilor săraci, și cea mai periculoasă, pentru că o investigație, cât de sumară, ar putea să descopere sumedenie de ilegalități? Ar fi trebuit să-și dea seama de consecințe în toată diversitatea lor, dacă era șahist. Pentru că chiar atunci, în vâltoarea activismului electoral frenetic, o investigație jurnalistică a și semnalat că fundația Primei Doamne a primit din Rusia, prin conturile grupării Ciaica & Co, suma de 70 de mii de euro. Au fost probabil și alte „donații”, pentru că Fundația nu și-a domolit turațiile pe tot parcursul celor doi ani electorali. Nici Dodon, nici prima lui doamnă nu au auzit atunci clinchetul clopoțelului prevestitor al presei. Azi de ce să te superi că la căpătâiul libertății cuplului vostru bate marele clopot justițiar al statului de drept?

Fiindcă i-am văzut interesați de activitatea fostului președinte Dodon, dar și de cea a fostei prime doamne, vom lăsa procurorilor să dezvolte subiectul început de noi. Concluziile pe partea de materie juridică le vor face tot ei. Pe partea de materie jurnalistică, niște precizări am vrea să facem noi, chiar acum. 

Prima precizare este că Dodon ori nu poate fi considerat șahist, ori, dacă se admite, este un șahist prost.

Pentru că un șahist veritabil, așa cum s-a lăudat Dodon că este în emisiunea colegului nostru despre care pomeneam la început, ar fi trebuit să dea dovada unei gândiri strategice. În virtutea ei, posibilitatea înfrângerii în alegeri nu trebuia ignorată nici chiar în situația când ani la rând sondajele te dau învingător net. În multe cazuri, stupoarea imaginii reale de final poate da peste cap toate performanțele construite virtual ale sondajelor de parcurs. Cum s-a și întâmplat;

Președinte-șahist fiind și strategic gândind, nu vei acționa și nici nu vei crea situații în urma cărora Prima (Ta!) Doamnă (fratele, cumnatul) ar putea fi băgată la pușcărie în perspectiva unei confruntări cu prevederile Legii. Fie că această confruntare se va întâmpla azi, ori peste ani: Legea, ca și Adevărul, vor ieși până la urmă la suprafață. Respectul pentru legea dreaptă trebuie avut în vedere și în cursul celor mai strâmbe vremuri, chiar dacă ți se pare că ești stăpân peste ele. Nici un scop politic, nici un ciot de carieră, nici o cauză dreaptă ori neghioabă nu justifică riscul cu viața, onoarea și libertatea ființei tale dragi – mama copiilor tăi;

A doua precizare este că Dodon trebuie considerat un cartofor (kartiojnik) politic de cea mai joasă speță, deoarece și-a bazat înălțarea politică și îmbogățirea materială pe trădarea intereselor, nu numai ale Republicii Moldova, dar și ale întregului neam al său, care este neamul românesc, indiferent de speculațiile cu care jonglează.

Cea de-a treia precizare este că nici în șah și nici în politică, jucători ca Dodon nu au ce căuta. Fiindcă ei sunt trișori sadea și nu au capacitatea să facă legătura logică necesară între cele două exerciții, care i-ar ajuta să procedeze corect. Acest tip de oameni nu pot face simpla deducție, că așa cum jocul de șah poate avea loc doar pe suprafața unei table marcate conform regulilor, tot așa și jocul politic nu poate avea legitimitate decât pe suprafața strict marcată de legi a statului de drept. Orice abatere a figurilor de la aceste suprafețe duce la invalidarea jocului în șah și la tragerea la răspundere penală a participantului la jocul politic.

Autor: Valeriu Saharneanu

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


comentarii

  1. Jocul de șah este un joc strategic, presupune multă intuiție și inteligență, riscuri prudente. Nu se poate spune despre Dodon că nu are ”cap”. Cap are… minte-i mai lipsește. Cred că în curând îi va veni mintea la cap și va avea mult timp la dispoziție pentru a rămâne în formă. În limba moldovenească se cheamă: ”Übung macht den Meister”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.