Actualitate

Doi ofiţeri ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, reţinuţi în urma unui denunţ la linia naţională anticorupţie

Doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă. Aceştia au fost denunţaţi la linia naţională anticorupţie de un bărbat care a comunicat că doi poliţişti i-ar fi cerut bani pentru a-l scăpa de un dosar penal. În scurt timp, oamenii legii au fost identificaţi cu sprijinul subdiviziunilor specializate ale Inspectoratului General de Poliţie.

Potrivit denunţului, poliţiştii l-ar fi intimidat, pe parcursul câtorva zile, pe denunţător, somându-l să le dea mită pentru a nu-l trage la răspundere pe pretinse fapte escrocherie pe care i le incriminau. Acesta a comunicat procurorilor şi ofiţerilor CNA că poliţiştii ar fi insistat, în repetate rânduri, să le transmită 500 de euro, telefonându-l şi fixându-i întrevederi. Tot el a mai spus că ofiţerii INI l-ar fi ameninţat că în cazul în care nu le dă banii, îl vor reţine.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar cei doi poliţişti au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Acum, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare, pedeapsă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pentru o perioadă determinată de timp.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *