Aşteptând, îmi fac treabă privind pereţii, rememorând a câta oară detaliile acestui loc magnific: veioza de lângă masă, aşezată în faţa unui aparat vechi de radio, orologiul scos din funcţiune de însuşi timpul trecut peste el, şemineul neaprins, dar superb, lemnele ce stau în el în deplină siguranţă…
Scot telefonul şi mă uit la ceas: zece minute peste fix. Hmmm, câteva puncte scăzute pentru întârziere şi încă cinci până la eliminare. Ar fi fost prea frumos să fie punctuală. Până la urmă, e femeie, ce naiba poţi să-i ceri?! Ah, iat-o! A evitat cartonaşul roşu, totuşi, primeşte încă unul galben pentru vestimentaţie. Cum, Doamne iartă-mă, poţi combina pantofii aceştia cu o aşa ţinută?!. „Bună seara!”, spun zâmbind şi ridicându-mă de pe scaun, pregătit fiind să o ajut să se aşeze confortabil. „Arăţi foarte bine”, mint cu neruşinare. Zece puncte câştigate pentru parfumul pe care îl foloseşte. Miroase incredibil!
„Îmi cer scuze că am întârziat, dar traficul acesta…”, minte şi ea cu neruşinare, însă eu apreciez întotdeauna pornirea de a fi om. Traficul, străzile întortocheate, Nordul pe care nu cred că ştie să-l indice, pierdută în spaţiu precum orice femeie fiind… Vorbeşte ceva, dar nu pot fi atent. Sunt prea ocupat: ochi interesanţi, un ten limpede şi luminos, păr îngrijit, dar mâinile… Oh-oh! Oamenii pot fi judecaţi după mâini şi încălţăminte. Ea tocmai a fost judecată.
„Am văzut că religia ocupă un loc important în viaţa ta”, arunc mingea păcătoasă în terenul sfinţeniei sale. „Nu neapărat religia, cât credinţa în ceva superior, o Forţă care guvernează totul, în rest, sunt de părere că viaţa trebuie experimentată fără teama unui Dumnezeu răzbunător”, spune ea sigură pe sine. Putem trece peste problema unghiilor… O las să vorbească şi mă prefac interesat. Realizez că parcă ar fi focul din şemineul stins. Atât timp cât mai arunci câte un lemn, va arde o noapte întreagă fără scântei. Se opreşte. Un moment ciudat, care trebuie evitat. Până acum am pus întrebări, am iniţiat mici discuţii, dar încep să rămân fără idei. În regulă. Minus zece puncte la capitolul spontaneitate. Încerc tot eu. „Îmi doresc foarte mult să pregătesc un desert drăguţ, mă poţi ajuta cu nişte sfaturi?”, întreb iscoditor, aşezând capcana cu maximă dibăcie. Râde. „Din păcate, nu ştiu să gătesc”, răspunde precum o floare ieşită din asfalt, în faţa roţii unui camion. „Ce frumos…”, gândesc eu.
Ne ridicăm, după mai mult timp, trecem pe lângă domnişoara de la intrare, pe lângă care am trecut de atâtea ori, aşteptând câte o alta, dar dorind-o tot pe ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
