Două lecții uitate

Ne încurcă propriile planuri. Și fiecare creștin din lumea asta își găsește o justificare sau alta pentru a evita anumite porunci.

Astăzi voi face referire la două lucruri spuse de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, pe care foarte des le lăsăm deoparte: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22; 21) și răspunsul dat de Iisus lui Pilat: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus." (Ioan 19; 11).

Știu că nimănui nu-i plac aceste cuvinte, mai ales când trăiește într-o țară ca Moldova. Dar așa cum Iisus i-a spus lui Pilat, împărăția lui Dumnezeu nu e din lumea aceasta. Gândiți-vă că nici în timpul prigoanelor împotriva creștinilor din primele patru secole, când creștinii erau uciși cu miile, ei nu au încercat să facă revoluții sau să conteste puterile lumii. Singurele forme de protest ale creștinilor erau nerespectarea acelor porunci care le interziceau să existe.

Creștinii s-au implicat în problemele bisericii, așa cum au făcut locuitorii Constantinopolului în secolul V, când l-au contestat pe patriarhul Nectarie, sau Sfântul Maxim Mărturisitorul care a luptat împotriva ereziei moniteliste. Dar ordinea politică, chiar și atunci când era greșită, a fost privită ca un sistem îngăduit de Dumnezeu. Iisus nu s-a ridicat împotriva romanilor, deși era un dușman incontestabil pentru Ierusalim.

Iisus a lăsat Cezarului ce era al lui și i-a permis lui Pilat puterea ce i-a fost dată. Ca Fiu al lui Dumnezeu putea cu un singur cuvânt să schimbe totul și să anuleze puterea oamenilor asupra Lui. Să nu uităm că în noaptea în care a fost arestat, Iisus i-a spus lui Petru, care a scos sabia să Îl apere, următoarele cuvinte: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" (Matei 26; 52-53)

Nu spun nimănui să refuze revoltele, dar să și le asume. Atunci când facem un lucru care contravine credinței noastre, să nu căutăm justificări încercând să ne convingem că facem binele, ci să acceptăm că nesocotim poruncile ce ne-au fost date pentru motive care nouă ni se par întemeiate. Dar să nu încercăm să credem că Dumnezeu ne dă dreptate, fiindcă dreptatea Lui nu e ca dreptatea omului.