Economie

Două treimi din laptele folosit de fabricile din Moldova este importat din Ucraina

Fabricile de lactate din Republica Moldova folosesc preponderent ca materie primă laptele de import. Anul trecut, cea mai mare parte, aproximativ 66%, a fost cumpărată din Ucraina. Suntem în această situaţie pentru că producerea internă de lapte este scăzută, afirmă experţii economici.

La rândul lor, reprezentanţii fermelor locale se arată îngrijoraţi de această stare a lucrurilor şi le cer autorităţilor implementarea unor politici care să le susţină activitatea.

La această fermă din raionul Ialoveni sunt 550 de bovine, de la care sunt colectate, anual, aproximativ trei mii de tone de lapte, care ulterior este procesat. Administratorul Ion Popescu afirmă că preţul laptelui de la ferma sa este puţin mai mare în comparaţie cu cel de import, ceea ce influenţează asupra puterii de cumpărare.

Ion Popescu, administrator: „Anual, noi ca fermă, producem peste trei milioane de kilograme de lapte – sunt datele din 2025. În anul 2026, am planificat să mărim această productivitate ca să avem 4.500.000 de kilograme de lapte. Deocamdată, la noi, prețul de cost al laptelui este mai mare, dacă vorbim în comparaţie cu laptele care se importă, însă noi garantăm calitate. Noi nu ştim ce lapte se importă, de aceea trebuie să existe anumite politici ca să fim protejaţi ca producători autohtoni”.

Laptele este transportat zilnic la secţia de producere, unde se pregătesc apoi smântâna, iaurtul, caşcavalul şi multe alte produse.

Lilian Blanari, director vânzări: „Avem o cisternă specială unde, în fiecare dimineaţă, de la fermă, se umple cu lapte şi ajunge la noi în aceste două cisterne. După asta laptele de aici trece procesul de pasteurizare și ajunge în următoarele secţii”.

Ion Popescu, administrator: „Statul a avut o abordare foarte bună faţă de acest sector şi au fost foarte multe programe, granturi şi noi am participat în toate aceste programe şi ne-am mărit şi şeptelul. Am reconstruit şi halele”.

Cantitatea mare de lapte importat se datorează deficitului pe piaţa internă şi a numărului mic de bovine, afirmă experţii în domeniul economic.

Viorel Chivriga, expert economic: „Dacă luăm din 1990 erau circa 400.000 de capete. În 2010 erau deja 161.000 de capete, iar în 2025 sunt 61.000 de capete. Este o schimbare radicală în ceea ce priveşte proprietarii animalelor. Aici situaţia este atipică celei pe care o aveam în primii ani de independenţă.

Cel mai mult lapte îl importăm din Ucraina, care a livrat 16.786 tone, în valoare de 12,14 milioane de dolari, şi echivalentul a 66,1% din totalul importurilor de lapte neconcentrat. Pe locul doi se situează România, cu 4.752 tone importate, urmată de Polonia şi Belarus.

Lapte crud importat în 2025 după Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare:

  • Ucraina – 16.786 tone
  • România – 4.752 tone
  • Polonia –  2.273 tone
  • Belarus – 1.498 tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *