Facturi mai mari la energia electrică din ianuarie

Din 1 ianuarie, consumatorii vor achita mai mult pentru energia electrică. Se întâmplă după ce statul nu va mai oferi compensaţii la curent pentru primii 110 kW din ajutorul oferit de UE. Astfel, tarifele vor reveni la nivelul stabilit în iulie 2025.
Dacă, în 2025, consumatorii Premier Energy plateau 2 lei şi 34 de bani pentru primii 110 kW, începând cu acest an, ei vor achita 3 lei şi 59 de bani pentru tot consumul. Iar pentru gospodăriile din nordul ţării, tarifele vor creşte la 4 lei per kW, în comparaţie cu 2 lei şi 84 de bani, pentru primii 110 kW, cât au achitat până la 1 ianuarie.
Aceste tarife s-ar putea modifica de luna viitoare. Potrivit unor surse de la Premier Energy, o solicitare privind ajustarea tarifelor ar putea fi depusă la ANRE în februarie, după evaluarea fluctuaţiilor energetice de anul trecut. Deocamdată, nu se cunoaşte dacă principalii furnizori de energie electrică vor cere tarife mai mici sau mai mari. Autorităţile dau asigurări că se caută soluţii.
Dorin Junghietu, ministrul Energiei: „Regional, situaţia este destul de impredictibilă. Nu poate nimeni să spună câte centrale sau câţi GW o să mai piardă Ucraina. Noi totuşi suntem integraţi împreună. Să dăm o prognoză este prematur”.
Alexei Taran, director general ANRE: „Energocom și furnizorii se ocupă de găsirea celor mai ieftine surse de energie electrică. Concurenţa, diversitatea naşte preţuri mai bune. Căutarea de preţuri mai mici este continuată de către furnizori”.
Experţii spun că revenirea la tarifele iniţiale, fără compensaţii, nu vor fi resimţite dramatic de cetăţeni.
Eugen Muravschi, expert în energetică, WatchDog.md: „Tariful la energia electrică s-a ieftinit deja vara trecută cu peste 10%. Diferenţa nu este atât de mare. Compensaţiile pentru sezonul rece vor continua. Tariful energiei în Moldova nu depinde doar de condiţiile de piaţă. Poate fi afectat şi de războiul Rusiei din Ucraina. Ştim deja că se va ieftini tariful pentru gaze. ANRE trebuie să anunţe în ianuarie noile tarife. Am văzut estimări că s-ar putea ieftini cu 10%. Ar putea duce şi la ieftinirea energiei electrice”.
Acordarea compensaţiilor la curent, direct în facturile consumatorilor, cum s-a întâmplat anul trecut, a fost posibilă datorită ajutorului financiar de urgență de 250 de milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană.
Susţinerea a venit în contextul crizei energetice cauzate de sistarea livrării gazelor naturale în regiunea transnistreană de către Gazprom. Din suma totală de 250 de milioane de euro, 115 de milioane au fost alocate pentru compensarea costurilor suplimentare de energie electrică.