Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El." (Luca 13; 11-17)
Dacă urmărim cu atenție, vedem că pildele care se citesc din Evanghelie în Postul Crăciunului sunt un fel de scară sau inițiere pentru pregătirea Nașterii Domnului. Mai întâi a fost îngrijirea aproapelui (samarineanul), apoi atenționarea la grija pe care trebuie să o acordăm sufletului (bogatul căruia i-a rodit țarina), urmat de cel căruia i se cere renunțarea totală la cele lumești (învățătorul de lege), acum ni se vorbește de curățirea sufletului, pericopă ce va fi încununată, în duminica ce va urma, prin invitația la Cină. Apogeul pregătirii omului pentru Nașterea Mântuitorului. Curățirea trupească, sufletească și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Un aspect important al acestor cuvinte din Evanghelie îl constituie faptul că vindecarea s-a făcut în zi de sabat. Nu vom intra în detalii despre disputa dintre Iisus și mai-marele sinagogii, ea fiind destul de clară. Însă observăm un lucru: Iisus spune și cu alt prilej că „Fiul Omului este și Domn al sâmbetei" (Luca 6; 5). Dar ca Domn al sabatului nu alege să se odihnească sau să își caute propriul interes, ca cei care au grijă de boii şi asinii lor, ci face bine, ajută oamenii, vindecă bolnavii sau se hrănește El și ucenicii Săi (Luca la capitolul 6).
De ce am spus că această vindecare a femeii gârbove ne vorbește despre curățirea sufletului? Pentru că Iisus insistă aici pe un aspect esențial: avea un „duh de neputinţă", era legată de satana. Adică boala ei fizică nu e o întâmplare, ci e un duh de neputință pus de diavol. Înțelegem din acest context că vindecarea trupească e (de cele mai multe ori) în strânsă legătură cu vindecarea sufletească.
Această legătură între boala trupească și cea sufletească e confirmată în tradiția noastră de Taina Sfântului Maslu: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui." (Iacov 5; 14-15)
