Ceea ce nu ştia Oxana e că maestrul venea la noi, la bibliotecă, ca să se întâlnească cu cititorii. Nici maestrul nu ştia că o tânără intelectuală de foarte bună calitate a stat alături de el în troleu şi că acest lucru a făcut-o fericită, aşa cum a mărturisit aceasta într-o postare de-a ei de pe o reţea de socializare. Stăm uneori alături de oameni ca Vladimir Beşleagă şi nu ştim asta. Bine că Oxana ştia. Oxana ştia, întrucât a terminat Filologia. Dar nu toată lumea ştie cine e Beşleagă, din păcate. Pentru că opera acestuia nu se mai studiază la şcoală, nu ştiu de ce. Se studiază Druţă, dar nu Beşleagă. Dar de ce nu s-ar studia şi Druţă, şi Beşleagă, şi Paul Goma, şi Ioviţă, şi Vasilache, şi Burac? Nu ştiu. Un efect al acestei stări de lucruri e că elevii de azi nu-l mai ştiu pe Beşleagă, după cum nu-l mai ştiu nici pe Vlad Ioviţă, un alt mare prozator din secolul al XX-lea. Până prin 1995, Beşleagă era în manuale. Era până şi în manualele sovietice. Prin 1981-1982, l-am studiat şi eu la şcoală. Şi ăsta a fost un mare noroc pentru noi, pentru că opera lui Beşleagă era acea gură de oxigen necesară pentru a supravieţui atmosferei miasmatice a realismului socialist. Dar, într-un mod cu totul şi cu totul inexplicabil, după câştigarea independenţei, a fost radiat din manualele de literatură, în parte pentru că nu convenea regimurilor neocomuniste de după 1992 şi în parte pentru că Vladimir Beşleagă şi-a depăşit epoca şi nu a putut fi înţeles de cei care au conceput curriculumul şcolar.
După părerea mea, cei care l-au scos pe Vladimir Beşleagă prin 1994-1995 din manuale au ştiut foarte bine ce fac. Netrecând la ore „Zbor frânt”, se scotea din discuţie şi chestiunea CRIZEI IDENTITARE, ca şi chestiunea transnistreană. Adică, romancierul Vladimir Beşleagă a devenit victima manipulării prin omisiune, a devenit victima unor conjuraţii didactice cu substrat politic.
Se pare însă că timpurile s-au schimbat. Şi că un alt vânt bate astăzi afară. Dacă e aşa, atunci se impune ca o URGENŢĂ modificarea CURRICULUMULUI pentru a-l introduce în manuale şi pe Vladimir Beşleagă. Eu, unul, nu-mi pot imagina cum poţi să trăieşti în R. Moldova şi să nu ai ştiinţă de marile romane ale lui Beşleagă, cum poţi să termini un liceu basarabeano-transnistrean şi să nu ştii cine e Vladimir Beşleagă şi ce a scris acesta? Oare cum e posibil asta?
Ştiu că pe scriitor absenţa sa din manuale nu-l deranjează deloc. O carte bună, oricum, răzbate la cititori, ca apa unui izvor. E adevărat asta. Cu toate astea, manualele şcolare ar trebui să includă între copertele lor TOT CEEA CE AVEM NOI MAI BUN în materie de literatură. Or, o părere tot mai răspândită e că Vladimir Beşleagă ar fi unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, alături de Paul Goma, care nici el nu se predă la şcoală.
Şi atunci, dacă în manuale nu au încăput Vladimir Beşleagă, Paul Goma, Constantin Stere, Vlad Ioviţă, oare ce fel de manuale mai sunt acestea?
În ziua aceea în care Oxana Greadcenco a stat lângă Vladimir Beşleagă în troleibuz, acesta venea la o întâlnire cu elevii la noi, la bibliotecă. O întâlnire la care am luat şi eu parte şi la care maestrul SFÂRÂIA printre idei, de parcă ar fi avut douăzeci de ani, povestind despre DIRECŢIA ÎN CARE CURGE TIMPUL, despre locul în care se află sufletul şi despre visele care ne urmăresc.
UN MARE SCRIITOR. Ăsta e Vladimir Beşleagă. Un mare scriitor care te provoacă să te depăşeşti pe tine însuţi şi să devii mai uman. Nu-i aşa, Oxana?
