Cu domnul Matcovschi eram demult cunoscut, de multe ori ne întâlneam la academie, fiind membru titular, dar conversam și la telefon, îşi spunea durerea sufletească, revolta privind anumite probleme, care în tărişoara noastră apar în fiecare zi. Dânsul era om direct, nu cruţa pe nimeni, o fire turbulentă, era un încomod, constituind o primejdie pentru nomenclatura comunistă şi nu numai.
Îmi amintesc de zilele tragice ale scriitorului, care era un luptător îndrăzneţ împotriva totalitarismului comunist şi orice nedreptate nu era iertată de Dumitru Matcovschi. De ar fi fost fericire, dar nefericirea m-a împrietenit cu celebrul scriitor şi luptător al românismului. La 17 mai, Dumitru Matcovschi a suferit o traumă cerebrală gravă. Fiind deputat în Sovietul Suprem al Uniunii, trebuia peste câteva zile, să plece la sesiunea ordinară a Sovietului Uniunii, unde se pregătea să ia cuvântul şi să critice conducerea republicii. Trauma s-a produs într-un mod suspect: aflându-se pe marginea şoselei spre aeroport, cu doi vecini, încercau să afle de ce maşina s-a oprit, după ce au scos-o de la reparaţie. Un oarecare şofer Druţă, fiind singur la volanul unui autobuz, fără pasageri, mergând spre aeroport, deși drumul era liber, l-a lovit cu maşina pe Dumitru Matcovschi şi un vecin, producându-i o lovitură foarte puternică. Nu ştiu de unde a apărut o maşină militară cu soldaţi, care l-a transferat la Spitalul orăşenesc N1, de teamă că „n-ar rezista să fie transportat mai departe, într-o secţie specializată”.
Au fost invitaţi cei mai mari specialişti, care zilnic, erau prezenţi la consilium: profesorii C. Ţâbârnă, Gh. Ghidirim, D. Gherman, M. Corlăteanu, A. Spânu, anesteziologul principal N. Burdilă, conferenţiarii V. Raţă, Iu. Glavan, M. Ganea. Conducea consiliul viceministrul N. Leşanu. Permanent ne contactau scriitorii Ion Hadârcă, N. Dabija, Gh. Malarciuc, Mihai Cimpoi, Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Andrei Strâmbeanu şi alţii, cerând să invităm specialişti din străinătate. Au fost invitaţi specialişti din Moscova, Kiev, Leningrad, Iaşi, Bucureşti. Toţi experții constatau, că starea este gravă şi şansele de însănătoşire sunt minime. Într-o bună zi, ne pomenim cu un neurochirurg din America, profesorul Peter Black (Denver). Populaţia din toată republica era în alertă şi îngrijorată pentru starea de sănătate a lui D. Matcovschi.
În fiecare seară, sub fereastra salonului, unde era internat D. Matcovschi, se strângeau cu lumânările aprinse, cântau cântece bisericeşti şi se rugau pentru însănătoşirea pacientului. Dar când a venit profesorul din America, s-a adunat multă lume în curtea spitalului şi aşteptau, ce o să spună profesorul Peter Black, credeau că îi va aduce medicamente şi a doua zi se va ridica şi va merge. El le-a spus, că starea este gravă, însă mai sunt şanse de însănătoșire. Toată responsabilitatea desigur aparţinea echipei neurologice-neurochirurgicale (D. Gherman, V. Raţă, Iu. Glavan) şi anesteziologul N. Burdilă, care zilnic timp de 40 de zile la ora 9 erau prezenţi la consilium. S-au efectuat trei operaţii cerebrale, o operaţie gastrală, după fiecare operaţie urma o perioadă de agravare a sistemului nervos şi iar de la început. În pofida acelor consultanţi care ne descurajau, Dumitru Matcovschi a început treptat să-şi revină, a început să-și mişte picioarele, mâinile, să pronunţe primele cuvinte. Ulterior, a fost transferat la Spitalul Republican unde şi-a început recuperarea, care a continuat la Bucureşti şi în Crimeea şi peste câteva luni a apărut în presă prima poezie. M-au podidit lacrimile de bucurie, nu-mi venea să cred că după o traumă cerebrală, atât de gravă cu o jumătate de emisferă din dreapta distrusă, să scrii poezii, să scrii piese, cărţi – de necrezut! Dumnealui ne-a demonstrat nouă, neurologilor, cât de mare plasticitate are creierul. Se ştie, că din 16 miliarde de neuroni sunt în activitate numai 5-7%. Am admirat mereu articolele lui de mare curaj. A fost un mare poet și un mare incomod, care tăia în carne vie. Chiar cu o săptămână înainte de a se interna a fost la ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi a făcut un scandal de proporţie: de ce au anulat indemnizaţiile populaţiei, care şi aşa are pensie mică. Desigur că aceasta nu depinde de minister, dar de bugetul guvernului.
Dumitru Matcovschi era bun prieten cu Grigore Vieru. Îmi amintesc când m-am aflat la tratament în spitalul guvernului, în salonul vecin era Grigore Vieru şi aveam cu el un telefon paralel. Dumitru Matcovschi îl suna frecvent pe Grigore Vieru. Eu reuşeam să ridic primul receptorul şi tot timpul auzeam vocea lui Matcovschi chemându-l pe Vieru – „Grig”, iar Vieru îi răspundea – „Mitică”. Am fost martor la foarte multe discuții prieteneşti. În articolul lui D. Matcovschi, consacrat jubileului meu de 70 ani, se reflecta şi tactica politică, care şi astăzi este actuală: „Legea electorală ne-a făcut festa! Şi viitorul parlament trebuie neapărat să o voteze din nou. Dacă vrem să salvăm „Ţărişoara” de ciuma bolşevică. Alegerile cu „spisca” i-au adus pe bolşevici la putere. Ei, bolşevicii, au fost contra alegerilor cu candidați de la circumscripție”, „Ce mai ziceţi acum, domnilor democraţi?” O faceţi pe „neznaiul”. Din cauza voastră plâng astăzi flămânzi şi goi, oamenii pământului. Intelectualitatea și oamenii de creaţie cu blagoslovirea voastră marginalizată a fost şi tot cu blagoslovirea voastre ţăranul cerşeşte astăzi sănătate. Ştiţi, voi, domnilor „democraţi”, ce înseamnă să nu ai un bănuţ pentru medicamente? Ştiţi voi cum plâng medicii în sala de operaţii fără instrumente, neputincioşi, faţă în faţă cu nimicul „independent?”. Şi mai departe „Iar între timp „ţărişoara” nici pâine de saţ, nici pâine pentru suflet nu are. Oameni rari, talente unice, academicieni cu nume şi cu renume (Gherman, Ghidirim, Beţişor, Anestiadi, Moscalenco, Matienco etc.) abia de leagă tei de curmei, luptă din răsputeri cu nimicnicia vieţii, ei, oameni de aur cu suflet de pâine caldă, oameni de neînlocuit, oameni care fac cinste neamului, talente, personalităţi. Ei, aceşti academicieni, nu au fost aleşi cu „spisca”, ei au făcut carte, ştiinţă, ei au demnitate, ei sunt mândriea şi cinstea Basarabiei, ei sunt de mult cunoscuţi în Europa”.
Iată cum academicianul Dumitru Matcovschi a apreciat situaţia politică de atunci care corespunde şi cu situaţia de astăzi, iată cum a apreciat starea deplorabilă a ţăranului, cum a apreciat starea medicilor şi termină mai departe „Nervii! Am încercat în ultimele luni să mă apropii tare de această temă şi astăzi, dorindu-i academicianului Gherman ani mulţi înainte, sănătate, multă sănătate, îl rog (pacient de acum) să uite capriciile mele cu moft scriitoricesc şi să citească aceste năstruşnice gânduri pe care cu plocon i le aduc:
Nervii
… ca firele ierbii pe care le pasc cerbii
Şi le tăvălesc fiarele (sălbatice):
Ca firele telegrafice,
Ca ghearele unei pisici,
Ca stepii, ca ţepii unui arici,
Ca propoanele, ca odgoanele
Nervii
… mi-au potricălit creierii…
Şi frunzele nu mai doinesc
Şi luceferii nu mai luceferesc
Fără istov cobesc, hultănesc greierii.
(Literatura şi arta, 9 aprilie 1998)
Dumitru Matchovschi este un martir al neamului românesc. El merită, ca în cinstea lui să fie numită o stradă și să i se ridice un monument pe Aleea Clasicilor.
Diomid Gherman, academician
