Dumitru Vartic, acuzat de violență în familie și determinare la suicid

Procuratura Generală anunță noi evoluții în dosarul privind moartea Ludmilei Vartic. Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire pe 22 mai 2026 de către procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani.
Potrivit anchetatorilor, acestuia i-au fost înaintate două capete de acuzare pentru violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și, ulterior, cu sinuciderea victimei.
Primul episod vizează fapte care ar fi avut loc în noiembrie 2025, când Ludmila Vartic ar fi încercat să se sinucidă în urma actelor de violență exercitate asupra sa. Al doilea capăt de acuzare se referă la decesul femeii din 3 martie 2026.
Conform Procuraturii, învinuitul ar fi comis intenționat acțiuni și inacțiuni asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice.
Acesta este acuzat că ar fi izolat și intimidat victima pentru a-i impune voința și a exercita control asupra ei, inclusiv prin interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune.
Anchetatorii consideră că aceste acțiuni ar fi determinat tentativa de sinucidere, iar ulterior și moartea femeii.
Cazul Ludmilei Vartic a provocat un val de reacții în societate și este în continuare însoțit de controverse. În aprilie, avocații familiei au anunțat că exhumarea victimei a fost admisă, însă expertiza medico-legală ar fi fost amânată.
Totodată, apărarea a declarat că mai multe probe importante, inclusiv hainele victimei, nu ar mai exista, acestea fiind distruse înainte de a fi expertizate.
De asemenea, CNA examinează un posibil caz de fals în acte publice, după ce ar fi fost întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic chiar în ziua decesului acesteia.
În privința lui Dumitru Vartic a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara, fiind instituit și consemn la frontieră.
Urmărirea penală continuă. Procurorii așteaptă rezultatele unei expertize medico-legale suplimentare în comisie, iar ulterior urmează să fie dispusă și o expertiză psihologico-psihiatrică post-mortem.