Dumnezeu judecă

Mergem şi îi spunem preotului la spovedanie cât postim, cât ne rugăm, şi credem că pentru Dumnezeu postim şi pentru Dumnezeu ne rugăm, nu pentru noi. Uităm să spunem când ne certăm cu fraţii şi părinţii, uităm nedreptatea, uităm mila. Spunem doar ceea ce facem, dar nu şi ceea ce nu facem. Spunem ceea ce e între Dumnezeu şi noi, dar nu ceea ce e între noi şi vecinii noştri. 

Câţi comercianţi spun la spovedanie că au vândut alimente expirate? Acesta e un furt şi e spurcăciune înaintea aproapelui şi înaintea lui Dumnezeu. Cântare stricate, impozite ascunse, alimente vechi sau umplute de toxine ca să crească cât mai mult, dar pe care le vindem spunând că sunt naturale. Dăm trecere unui cunoscut sau unui om influent, la un examen sau pentru obţinerea unui serviciu, dar nu ne gândim că nedreptăţim pe altcineva, nu ne gândim să ne spovedim pentru aceste păcate. De la politician la judecător, de la comerciant la profesor, fiecare caută doar interesul lui şi al cunoscuţilor lui, iar când se spovedeşte spune: „N-am ţinut tot postul”, de parcă asta ne aşază înaintea lui Dumnezeu.

Iată ce scria profetul Miheia cu mii de ani în urmă: „Oare voi ierta pe cel cu cântare nedrepte şi cu greutăţi înşelătoare în sac?” (6; 11), „Căpetenia cere daruri, judecătorul cere plată şi cel mare grăieşte după pofta sufletului său” (7; 3), „Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane, preoţii dau învăţătura legii pentru plată şi profeţii profeţesc pentru bani” (3; 11). Oare nu vedem zilnic aceste nedreptăţi în mijlocul nostru?

Nu ne gândim la veşnicie, deşi spunem că Îl iubim pe Dumnezeu. Nu ne milostivim de săraci, deşi spunem că Îl ascultăm pe Dumnezeu. Mergem la biserică, ne numărăm posturile şi rugăciunile şi credem că suntem la vreme de pace cu Dumnezeu. Dar în partea cealaltă ne certăm cu vecinii, vindem produse alterate, înşelăm cu cântarul, nu plătim muncitorii şi privim spre viaţa noastră pământească ca şi cum ar fi veşnică. Spunem cu admiraţie: „iată, cutare şi-a cumpărat casă pe pământ”, dar nu ne gândim la împărăţia cerurilor. Oamenii pe care îi admirăm sunt cei bogaţi. Dar bogăţia lor e de multe ori din înşelarea altora. Şi ce vom lua cu noi când ne vom muta din lumea aceasta? Ca să nu mai spun de nebunia monumentelor în cimitire: cu cât mai falnic, cu atât mai bine; cu aur dacă se poate! Dar apoi îl bârfim pe preot pentru banii pe care i-a luat ca să ne îngroape mortul, deşi banii ăia, oricât de păcătos şi hapsân ar fi preotul, nu egalează nici cimentul turnat la baza monumentelor.

Noi facem rău celor de lângă noi şi ne îndreptăm degetul spre preot: „Iată ce maşină are preotul, iată cum adună banii!”, deşi Biblia spune clar: „Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi preotului” (Osea 4; 9), fiindcă fiecare va răspunde pentru faptele lui. Ne temem că se îmbogăţesc preoţii, dar numai bani şi bogăţie căutăm şi noi.

Să avem în minte voia Domnului nostru şi să încercăm să fim mai aproape de cei de lângă noi, mai aproape de Dumnezeu „Că milă voiesc, iar nu jertfă; şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot” (Osea 6; 6). Iar Miheia ne spune: „Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Miheia 6; 8), iar de la Zaharia citim: „Iată rânduielile pe care trebuie să le păziţi: Să spună omul adevărul aproapelui său, judecaţi şi daţi hotărâri drepte la porţile voastre, să nu cugetaţi fărădelege unul împotriva altuia şi jurământul strâmb să nu-l iubiţi, căci toate acestea le urăsc – zice Domnul” (Zaharia 8; 16-17).

Şi atunci când vom împlini toate aceste cereri înaintea Domnului, vom putea spune că posturile pe care le vom ţine sunt plăcute înaintea Lui, iar rugăciunile noastre sunt ascultate. Să înţelegem importanţa lucrurilor şi să nu uităm că Iisus ne-a spus: „Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6; 20-21).