După ce a vizitat R. Moldova, Donald Trump l-a concediat pe consilierul pentru securitate naţională John Bolton
”Noaptea trecută l-am informat pe John Bolton că serviciile sale nu mai sunt necesare la Casa Albă. Am fost în dezacord puternic cu multe dintre sugestiile sale, ca şi alţi membri ai administraţiei”, a scris Trump pe Twitter, adăugând că va numi un înlocuitor săptămâna viitoare.
Bolton, un oficial de frunte al politicii externe, de orientare dură, a fost al treilea consilier pentru securitate naţională al lui Trump şi este cunoscut pentru că l-a presat pe preşedinte să adopte o poziţie fermă în domenii precum Coreea de Nord. Bolton, principalul arhitect al politicii dure faţă de Iran, a susţinut o abordare mai fermă şi în relaţiile cu Rusia şi Afganistan.
Consilierul, numit în aprilie 2018, în locul lui H.R. McMaster, a intrat uneori în conflict cu secretarul de Stat Mike Pompeo, unul dintre apropiaţii lui Trump.
Bolton a scris pe Twitter: ”Mi-am oferit demisia noaptea trecută, iar preşedintele Trump a spus ”hai să vorbim mâine”.
Trump a glumit uneori în legătură cu imaginea bătăioasă a lui Bolton, afirmând în timpul unei întâlniri în Biroul Oval că ”John nu a văzut niciodată un război care să nu îi placă”.
Amintim că Prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională în data de 29 august 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!