– O mică precizare, m-am născut lângă Ploieşti, ca şi Caragiale, poate un pic mai aproape decât dumnealui. El s-a născut la Haimanale, eu m-am născut într-o localitate care se cheamă Chiojdeanca. Numele ei este, după investigaţiile mele, unguresc, şi asta se explică prin faptul că, la sfârşitul secolului al XVII-lea, strămoşii mei au venit din Ardeal şi s-au instalat aici, din motive economice, naţionale, religioase şi altele, venind din zona Covasnei. De aceea numele acesta este puţin mai ciudat, dar nu este singurul, pentru că există în partea asta a Carpaţilor, în zona valahă, Starchiojd, care este locul de naştere al Giurăştilor, al familiei de istorici: Chiojdu Mic, Chiojdu Mare, Chiojdeanca etc. Copilăria mi-am petrecut-o, într-adevăr, la Ploieşti. Mi-am făcut acolo liceul, timp de 8 ani, cât a fost, şi sunt imprimat de spiritul ploieştean şi de spiritul Caragiale, un scriitor care îmi place enorm.
Un scriitor pe care, vreau să vă spun, nu-l identific cu personajele sale. Când vorbesc de spiritul lui Caragiale, nu-l identific cu spiritul lui Mitică, personajul său. Caragiale este un om mult mai complex. Cine îl citeşte, cine îi citeşte, de pildă corespondenţa, ceea ce eu am făcut chiar de curând, când am publicat această nouă ediţie integrală a operei sale, ei bine, din corespondenţă se vede complexitatea intelectuală şi morală şi psihologică a lui Caragiale. Era un om sentimental, era un om superstiţios, era un om educat, avea o cultură muzicală extraordinară. Era în stare să se ducă la Leipzig să asculte un concert şi să facă drumul înapoi la Berlin. Când vorbim de Caragiale, încă o dată, să nu-l identificăm cu personajele sale.
– Fiindcă suntem în Anul Caragiale, suntem în ţara lui Caragiale – nu ştiu dacă ar trebui să fie o bucurie sau o tristeţe asta; sau un râsu’-plânsu’, faptul că trăim de o sută şi ceva de ani cel puţin sub semnul lui Caragiale – aş vrea să vorbim despre această ediţie a operelor fundamentale, pe care aţi publicat-o în cinci volume de această dată. Să ne amintim că în 2000 aţi început un demers în aceeaşi direcţie care s-a finalizat doar cu patru volume. Ce aduce nou cel de-al cincilea volum?
– Acum am redistribuit puţin toate scrierile, pentru că în ediţia de la începutul anului 2000, un volum avea aproape 2000 de pagini. Ediţia actuală are cam 200 de pagini în plus faţă de cea precedentă şi este compartimentată mai raţional. Aceste 200 de pagini reprezintă interviuri, articole, scrisori care au fost între timp descoperite. Un grup de cercetare de la Institutul George Călinescu a lucrat foarte serios. E o ediţie splendidă şi, cred, definitivă. Ar fi bine să mai descoperim ceva, dar nu cred.
– Poate în publicistică, pentru că, după cum ştim, Caragiale obişnuia să semneze cu iniţiale. De multe ori nu-şi semna articolele.
– Greu de bănuit, pentru că de o sută şi ceva de ani, critica literară s-a ocupat de asta. Să nu uităm, a apărut întâi ediţia lui Zarifopol, pe urmă Şerban Cioculescu, un critic de linia întâi, s-a ocupat şi el de publicistica lui Caragiale, împreună cu Rosetti şi cu Liviu Călin şi alţi oameni mai tineri de atunci. Au dat o ediţie foarte bună. Iar grupul acesta de cercetare s-a folosit de ceea ce a lucrat Institutul Călinescu câteva decenii. A urmărit şi ecourile în presă. Sunt lucruri senzaţionale. Ce se scria despre Caragiale, despre viaţa lui Caragiale, despre aventurile politice ale lui Caragiale. Ştiţi, doar, că la un moment dat el a părăsit partidul junimiştilor, deci pe Maiorescu. A zis că l-a supărat. A urmat un schimb de replici, de insinuări. A intrat în partidul unui alt ploieştean, Take Ionescu, partidul conservator-democrat, rupt din cel conservator. El pleca-venea de la Berlin, să participe la campania electorală, şi au rămas istorii senzaţionale cu vorbe de duh pe care le spunea în situaţiile în care el a intrat. Lucrurile acestea au fost cercetate. Au şi apărut vreo două volume, prin anii ’90. Îmi amintesc că eram atunci preşedintele Academiei şi le-am publicat noi, cu ecouri în presă. De fapt, e o bibliografie completă, foarte utilă şi extraordinar de interesantă.
(Fragment din „Jurnalul Naţional”, 9 iunie 2012)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
