Socialiștii, supărați că nu pot fura voturi din Transnistria

Partidul Socialiștilor a protestat la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) față de decizia de a deschide doar 10 secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Socialiștii susțin că acțiunea reprezintă o încălcare gravă a drepturilor constituționale și o tentativă de uzurpare a puterii de stat de către PAS.
„Actuala guvernare încearcă să ne priveze de dreptul la vot – ceea ce se numește uzurparea puterii de stat”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon, îndemnând cetățenii din regiune să participe activ la scrutin: „Suntem o singură țară – atât malul stâng, cât și malul drept al Nistrului. Avem un viitor comun și nu putem supraviețui unii fără alții.”
Deputatul Grigore Novac a subliniat caracterul discriminatoriu al deciziei, amintind că în 2020 au fost deschise 42 de secții, în 2021 – 41, iar în 2024 – 30. „Acum, PAS vrea să lase doar 10. Au politizat complet CEC, fapt confirmat și de rapoartele OSCE și recomandările Comisiei de la Veneția. Au numit oamenii lor pentru a-și asigura victoria în scrutin. Jos PAS!”, a spus Novac.
La rândul său, deputata Alla Darovannaia, originară din stânga Nistrului, a acuzat guvernarea că îngrădește drepturile cetățenilor după ani de lipsuri: „Au stat iarna fără gaz și căldură, au îndurat foame, iar acum PAS le interzice și dreptul de vot. Nu vom tolera discriminarea.”
Bogdan Țîrdea a vorbit despre dispariția libertăților fundamentale: „În Republica Moldova au dispărut libertatea de exprimare, de alegere, de asociere, de credință și de protest. PAS a instaurat un regim de tip apartheid, care împarte cetățenii în buni și răi. Aceasta este dictatură.”
Consilierul municipal Dinari Cojocaru a adăugat că „CEC este o instituție capturată, care tratează locuitorii din stânga Nistrului drept cetățeni de rang secund”, în timp ce deputatul Vladimir Odnostalco a afirmat că „așa-numitele vremuri bune au venit doar pentru PAS, care se bucură de salarii mari și privilegii, în timp ce oamenii simpli sunt privați și de dreptul la vot.”
În același timp, Victor Poleacov a insistat că socialiștii „nu cer favoruri, ci apără dreptul garantat prin Constituție pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova”, iar Nichita Romenschi, reprezentant al tineretului, a concluzionat: „Reducerea secțiilor de vot la doar 10 contravine Constituției și principiilor democratice. Suntem o singură țară, un singur popor și trebuie să fim respectați.”