Politică

Editorial cinic al Maiei Sandu. „1/3 din moldoveni sunt cetățeni… europeni”. Refuză să spună că suntem români și că Moldova e pământ românesc

Președintele Maia Sandu a scris un editorial publicat în mai multe publicații europene în care argumentează de ce Republica Moldova trebuie să primească o decizie favorabilă pentru a primi statutul de țară candidată la UE.

Haideți să vedem câteva citate a Maiei Sandu unde refuză să pomenească numele România:

Maia Sandu: „Uniunea Europeană a devenit principalul nostru partener politic, comercial și de investiții. Două treimi din exporturile moldovenești ajung deja pe piața europeană, contribuind astfel la integrarea Republicii Moldova în UE.”

În realitate, cel mai mare partener comercial al R. Moldova este România, anume acolo merge cele mai multe exporturi. În jur de 30% din toate exporturile R. Moldova merg spre România, în timp ce spre alte state din UE, exportul este mult mai mic, spre exemplu spre Polonia se duc doar 3% din mărfuri, și doar vreo 6% spre Italia.

Maia Sandu: „„Fiecare al treilea moldovean este deja cetățean al UE”.

Maia Sandu știe foarte bine că nu există „cetățenia UE”, pentru că atât ea, cât și restul conducerii de vârf a R. Moldova – Grosu, Gavrilița – sunt cetățeni ai României, deci sunt români! Acest fel de exprimări sunt evident observate la București, chiar dacă pe față nimeni nu va ridica nicio obiecție, în discuțiile „libere”, politicienii din România recunosc că privesc cu dezgust atitudinea duplicitară a „liderilor de pe Bîc”, care una spun la București și altceva la Bruxelles.

Maia Sandu: „Republica Moldova a fost întotdeauna un pământ european”.

Moldova a fost întotdeauna, este și va fi pământ românesc (a românilor și a României), pe care Stalin, prin jaf și teroare, a creat aceast pseudo-stat – Republica (Sovietica Socialistă) Moldova. Unicul argument pentru care Moldova este „pământ european” este cel că Basarabia e pământ românesc. Dacă moldovenii merită să adere la UE, este doar pentru că sunt români și Basarabia e România, nu din alte motive.

Publicăm mai jos textul integral semnat de Maia Sandu:

„În mijlocul celei mai mari crize de securitate din regiune și din Europa, Republica Moldova se află azi într-un moment istoric. Alegerea de a depune cererea de aderare la UE pe 3 martie confirmă dorința univocă a țării de a se ancora ferm în lumea liberă.

Aspirația cetățenilor Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană a devenit tot mai puternică de-a lungul celor treizeci de ani de independență. Nu a fost un parcurs lin, dar astăzi ne aflăm în punctul unei decizii istorice: aceea de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE. Sperăm că liderii Uniunii Europene vor susține candidatura noastră în cadrul Consiliului European din 23-24 iunie, recunoscând această oportunitate geopolitică unică. O oportunitate geopolitică ce extinde securitatea UE, apără valorile europene și face uniunea mai puternică.

Drumul nostru către integrarea europeană nu a fost ușor. După prăbușirea Uniunii Sovietice, la fel ca Țările Baltice, Republica Moldova a avut o șansă la integrarea europeană, însă a ratat-o. Am urmărit în schimb, cu bucurie, parcursul spre UE al României, cea mai apropiată parteneră și aliată a țării noastre, care a devenit țară membră a Uniunii Europene, inspirându-ne să-i urmăm calea. Dar în primele două decenii de independență, Moldova a trecut prin tranziții economice și sociale dureroase. Conflictul din regiunea transnistreană a împiedicat și mai mult eforturile noastre de dezvoltare.

Și totuși, în pofida dezamăgirilor în clasa politică, suferite de-a lungul anilor, aspirațiile noastre europene s-au plasat, întotdeauna, deasupra nostalgiei sovietice. Democrația a găsit întotdeauna o modalitate de a învinge.

În treizeci de ani, toate guvernările din Republica Moldova au fost schimbate prin alegeri pașnice. Toate guvernele care au încercat să instaleze un regim autocrat sau să suprime democrația au fost înlăturate de la putere. Și, cel mai important, toate guvernele, bune sau rele, au căutat să construiască relații strânse cu UE.

În 2019, moldovenii au alungat bandiții de la guvernare, iar la alegerile prezidențiale din 2020 și cele parlamentare din 2021 au oferit o majoritate covârșitoare de voturi unei clase politice noi, curate și pro-europene. Această nouă clasă politică promovează integritatea, transparența și finanțarea onestă a activității politice. De anul trecut Republica Moldova, care este condusă de un președinte, un parlament și un guvern pro-european și pro-reformator, s-a angajat într-o agendă ambițioasă de reforme.

Am demarat consolidarea integrității și independenței sistemului de justiție prin procedura de evaluare externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Potrivit Indicelui mondial al libertății presei pentru 2022, Republica Moldova ocupă locul 40, în creștere cu 49 de poziții într-un singur an, și se regăsește alături de state democratice consacrate precum Australia și multe țări membre ale UE.

Uniunea Europeană a devenit principalul nostru partener politic, comercial și de investiții. Două treimi din exporturile moldovenești ajung deja pe piața europeană, contribuind astfel la integrarea Republicii Moldova în UE. Guvernul promovează politici pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului investițional în Moldova.

Tendințele pozitive de schimbare și de creștere în Moldova păreau de neoprit, când primele bombe rusești au lovit țara vecină Ucraina, în dimineața zilei de 24 februarie. Moldova simte distrugerea adusă de războiul Rusiei împotriva Ucrainei în fiecare zi. Rata inflației a ajuns la 29%. Prețul gazelor naturale a crescut de peste cinci ori în mai puțin de un an. Au fost închise mai multe rute comerciale din Est, iar riscul de securitate a crescut, împiedicând investițiile să vină în țară.

Cu toate acestea, moldovenii și-au deschis inimile și casele pentru sute de mii de refugiați ucraineni. Aproape jumătate de milion dintre ei au trecut granițele Republicii Moldova de la începutul războiului. Circa 80 de mii sunt încă în Moldova, ceea ce a generat o creștere a populației noastre cu aproape 3%. Este o provocare majoră, dar ea nu ne-a descurajat să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe cei care fug de război.

Războiul nemilos și fără sens împotriva Ucrainei ne reamintește că pacea și libertatea nu mai sunt un dat. Iar cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană vine din dorința noastră puternică de a rămâne parte a lumii libere. Credem cu adevărat că putem rămâne o democrație consolidată doar dacă vom fi parte a UE.

Depunerea dosarului de aderare a Republicii Moldova la UE este o alegere bazată pe aspirațiile poporului nostru. Fiecare al treilea moldovean este deja cetățean al UE. Mulți lucrează și studiază în Europa. Ne cunoașteți – suntem bancherul dumneavoastră, asistenta medicală, colegul de universitate al copilului dumneavoastră. Moldovenii trăiesc cot la cot cu alți cetățeni europeni, contribuind la sistemele de asistență socială, plătind taxe și aducându-și aportul la îmbogățirea moștenirii culturale a Uniunii.

O Moldovă europeană va aduce mai multă stabilitate în Estul Europei, va dezvolta comerțul și va extinde prosperitatea regiunii. Statutul de țară candidată ne oferă, de asemenea, oportunitatea de a găsi o soluționare pașnică a conflictului transnistrean, permițându-ne să reintegram regiunea și să ne consolidăm în continuare Moldova. Dar, cel mai important, o Moldova europeană va contribui la atingerea obiectivului de bază al Uniunii Europene – menținerea păcii pe continent.

Avem multe de făcut acasă. Multe dintre reformele cerute de UE sunt chiar schimbările pe care le cer de la guvernare cetățenii noștri. Și noi le vom realiza. Nu cerem scurtături și nu așteptăm concesii. În aceste vremuri grele, Republica Moldova cere doar șansa de a se dezvolta și de a da speranță cetățenilor săi. Speranța că Moldova poate fi mai sigură, mai democratică și mai pașnică. Speranța că oamenii se pot întoarce în continuare într-o Moldovă liberă și pro-europeană.

Se spune că istoria se repetă. Republica Moldova a fost întotdeauna un pământ european prins în bătălii geopolitice. Acum, mizăm pe susținerea dumneavoastră pentru a readuce Moldova în marea familie europeană și a sprijini perspectiva noastră europeană, care va aduce pace și stabilitate regiunii”.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

  1. Paporul moldovenist a fost inventat de către ticăloșii moscali, cei mai perfizi și mai mari ticăloși din lume și din istorie. Ideea a găsit suficient de mulți idioți utili în rândul trăitorilor actuali ai RâMa, în special printre „paliticieni” cărora existența acestui pseudostat le vine ca o mănușă. A nu se uita că M. Sandu e în primul rând „palitician” și în al doilea rând promotoare a „națiunii civice maldavinești”. Degeaba a fost pe la Harvard dacă tot molotovenistă a rămas în suflet și în gând. Îi recomand să depună floricele în fiecare an la câte un tanc din cele ce sunt pe teritoriul RâMa cu țeava îndreptată spre UE ca să-și dovedească stima de sine și mândria „patriotică” de cetățean maldavan. Oricum anul trecut a început bine cu monumentul oribil al ocupantului rus din Chișinău, ar trebui să continuie în aceeași tradiție a „marelui război” .
    Ce se mai poate spune și face cu asemenea „frați”???
    Le plac banii românești și europeni dar au mentalitate sovietică iar dragostea lor maximă e „putin și paporul rus”. Așteptați puțin să vină toamna/iarna și să se simtă efectul crizei mai bine în RâMa. Să vedeți cam care e orientarea „paporului european”.

    1. Situația din Moldova este destul de tensionată. Dacă ar vorbi de românism ar agita spiritele în rândul populației rusofone, zădărnicind astfel accederea în UE. Face foarte bine Maia Sandu că e prudentă. Odată cu intrarea în UE se vor limpezi lucrurile..

  2. „Republica Moldova a fost întotdeauna un pământ european”. Tare utila informatia, multi probabil credeau ca RM se afla undeva pe langa Usbekistan sau Kiribati. Sper, cel putin, ca asta a fost intentia doamnei Sandu.

  3. Această idee nebună Stalinistă cu „moldovenismul” primitiv o va distruge cu siguranță pe ea și pe partidul ei la următoarele alegeri, iar apoi ea va spune tuturor, cât de europeni ei sunt timp de 4 ani ! Și s-or duce de râpă toate eforturile dumneaei cu aderarea la UE împreună cu aberațiile despre „cetățeni europeni maldaveni”!!! Stupiditate Totală din partea dumneaei! Să spui lucrurilor pe nume – e apanajul oamenilor puternici, dar se pare că ea nu face parte din acestea! În plus , nu este un om vizionar!!!

  4. Moldova este stat fondat istoric, regiune a Daciei. Romania este stat proiect cu termen si scop inventat si organizat de oculta mondiala. lipirea Moldovei la fantoma romaneasca duce la exterminarea Moldovei, stat pastat cu mult chin si sange. <> urmatorul imperiu Austro-Ungar -2. O buna parte, daca nu tot spatiu rumanesc v-a intra in aceasta formatiune. Procesele sus mentionate sunt procese cu o amplituda istorica intinsa, mai mult ca viata unui OM, din acest motiv majoritatea turmei nu intelege ce se petrece. Se petrece tradare nationala istoria, organizataade un manunchi de potlogari si juvini tampite si manipulate din extern. NOI,PE VOI VĂ EXECUTAM 1917. Animala capitalistă trebuie nimicită…

    1. Vezi ce spun și omuleții verzi. Cred că azi pe acolo bate radarul tău. Nu-i bai. Mai sunteți destui de ăștia ce aveți o înțelegere „deplină” a fenomenelor. Propaganda ruskii mir are efecte puternice, la unii ireversibile.

  5. De ne-am vedea cel putin in Europa,caci „unirea” cu Romania poate avea loc peste 100 de ani.
    Dar sunt forte ostile in Republica Moldova care nu vor sa aderam la UE,sa fim mereu asa doar cu
    slogane de iubire de Romania,de facto sa fim vesnic singuri in fata rusului…
    Pacat ca asa-zisii „unionisti” de fapt ne fac mai mult rau decit bine…

    1. „Fortele ostile” sunteti tot voi, paporul moldovenesc! Sau ati fost infiltrati de extraterestrii?

Dă-i un răspuns lui Vlad Dracul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.