„Eliberați din închisori, creați batalioane penale”. Profețiile extremistului Vladimir Jirinovski privind războiul din Ucraina

În urmă cu exact un an, pe 6 aprilie, rușii și-au luat rămas bun de la politicianul extremist, fondatorul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Jirinovski.
Cu toate acestea, interesul pentru politica sa în acest timp nu numai că nu a dispărut, ci chiar a crescut, scrie publicația Fontanka.
Pe Internet, mulți utilizatori l-au numit pe Jirinovski profet. Creatorul Partidului Liberal Democrat nu numai că și-a prevăzut propria înmormântare – cu o slujbă de pomenire în Sala Coloanelor, onoruri militare și medalii așezate pe perne de catifea, dar a precizat aproape exact data începerii ostilităților în Ucraina, cu două luni înainte.
„Eliberați din închisori, creați batalioane penale”, îndemna politicianul rus, fără a ști că acest lucra va fi pus în practică de Evgheni Prigojin, prin grupul său de mercenari Wagner, ce luptă îndârjit în Ucraina. Recrutarea deținuților din penitenciarele rusești pentru a fi trimiși pe front a fost interzisă, de curând, la ordinul Kremlinului.
Alte profeții ale politicianului care s-au adeverit includ: izbucnirea revoltelor din Ucraina (cunoscute ca Euromaidan), soarta Crimeei care a fost ocupată de ruși în 2014, uciderea lui Boris Nemțov – un politician liberal, fost ministru în timpul președinției lui Boris Elțîn și rival politic al lui Vladimir Putin și chiar recrutarea de voluntari dintre prizonierii ruși.