Era defect înainte să înceapă scufundarea
Submersibilul Titan, care a făcut implozie în timpul unei călătorii mortale către epava Titanicului, ucigând toate cele cinci persoane aflate la bord, a funcționat defectuos cu câteva zile înainte de ultima sa scufundare de anul trecut, s-a aflat în urma unei anchete publice.
În faţa reprezentanţilor Pazei de Coastă americane, care desfăşoară audieri începând de luni în cadrul investigaţiilor lor privind accidentul mortal, acest oficial, Steven Ross, a explicat că o scufundare a submersibilului Titan a trebuit să fie “întreruptă” din cauza unei “defecţiuni pe platforma acestuia, care a necesitat mult timp pentru a fi corectată”, conform BBC.
Potrivit acestuia, atunci când submersibilul a ieşit la suprafaţă, s-a înclinat şi “prova sa era îndreptată în sus”, pe verticală.
Prezent alături de alţi patru pasageri în dispozitivul de scufundare, Steven Ross a povestit despre “cutremurul” care a urmat în acele momente, deoarece “înăuntru nu exista nimic de care să te poţi ţine”. Pilotul din acea zi, Stockton Rush, directorul OceanGate, “s-a izbit de peretele din spate, restul pasagerilor s-au prăbuşit pe podea”, iar unul dintre ei s-a trezit “atârnat cu capul în jos”, a declarat Steve Ross.
Nu au existat răniţi, dar incidentul a fost “neplăcut” şi a durat “cel puţin o oră”, a adăugat el.
Potrivit lui Steven Ross, directorul Stockton Rush a fost “supărat” de ceea ce s-a întâmplat.
Patronul companiei OceanGate a făcut parte din echipajul de cinci persoane care au murit după ultima scufundare a submersibilului, pe 18 iunie 2023, realizată pentru a observa epava Titanicului.
Contactul cu submersibilul a fost pierdut la mai puţin de două ore după începerea scufundării. O amplă operaţiune de căutare a fost lansată pentru a îi salva pe cei cinci pasageri, dar, la scurt timp după scufundare, submersibilul a fost distrus de o “implozie catastrofală”, ucigându-i pe toţi cei cinci oameni pe loc, inclusiv pe cercetătorul francez Pierre-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani şi supranumit “Domnul Titanic”.
Celelalte persoane care au murit la o distanţă de 640 de kilometri de coastele Canadei au fost directorul OceanGate Expeditions, Stockton Rush, în vârstă de 61 de ani, Shahzada Dawood, un om de afaceri pakistanezo-britanic în vârstă de 48 de ani, fiul său Suleman, în vârstă de 19 ani, şi un explorator britanic în vârstă de 68 de ani, Hamish Harding.
Mai multe polemici cu privire la posibile neglijenţe au apărut foarte repede după acel accident, în special în ceea ce priveşte hubloul submersibilului, care, din punct de vedere tehnic, nu putea rezista la adâncimi atât de mari. Familia exploratorului francez a dat în judecată compania OceanGate în Statele Unite, solicitând despăgubiri de 50 de milioane de dolari pentru neglijenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!