Recunosc, până mai ieri, îi respectam pe unii dintre autorii mesajelor de mai sus şi îi credeam, atunci când spuneau că au fost supuşi tratamentelor inumane la 7 aprilie 2009. Acum, însă, lucrurile nu se prea leagă. După ce am descoperit că unul dintre ei îl acuză fără NICIO PROBĂ pe un poliţist şi am relatat despre aceasta vinerea trecută, în articolul „Eroi şi călăi falşi din 7 aprilie”, ceilalţi mi-au sărit în cap. Dacă ei luptă pentru dreptate, de ce îi supără adevărul? Sau şi ei ascund câte ceva?
Ceva putrezeşte în dosarele 7 aprilie. Nu doar în sensul că nu sunt elucidate, ci pentru că adevăraţii torţionari, se pare, au rămas în funcţii, iar în faţa judecăţii au fost târâţi, prin şantaj tacit, oameni nevinovaţi. Nu exclud că despre aceasta ştiu şi acele victime, pe care adevărul le doare… Altminteri nu se explică reacţia bolnăvicioasă a unor persoane, după ce am prezentat suficiente argumente privind lipsa oricăror dovezi că Sergiu Creţu a fost bătut de poliţistul Radu Starinschi. N-am negat că Sergiu este una dintre victimele dezmăţului poliţist, dar am explicat amănunţit, inclusiv prin documente, că singura traumă pe care acesta a suportat-o a fost fractura gravă a braţului stâng, survenită în momentul reţinerii, precum spunea chiar el iniţial. Şi că Sergiu nu a fost bătut în comisariat, după cum şi-a schimbat apoi depoziţiile, ci, de fapt, a fost scos de acolo de un verişor, care se afla în relaţii bune cu poliţia. De nu s-ar fi contrazis la tot pasul şi nu ar fi inventat detalii noi ca să-l atragă în instanţă pe Starinschi, vă asigur că şi azi Creţu ar fi fost un adevărat erou.
Zilele trecute a apărut şi o declaraţie a Asociaţiei „Mişcarea 7 aprilie 2009”, difuzată presei de pe adresa electronică a lui Anatol Mătăsaru. Fără argumente, cu acuzaţii nefondate, autorii documentului mă acuză că l-aş fi făcut pe Starinschi „oiţă blândă”, iar pe Creţu – „monstru mincinos”. Accept orice polemică, însă învinuirile lor sunt pur şi simplu stupide: că textul meu „numai a investigaţie nu seamănă” – dar eu nici nu l-am prezentat astfel! – sau că n-am dat opinia victimei, deşi l-am citat pe Creţu de mai multe ori. De fapt, tot târgul vuieşte că eu m-aş fi vândut şi aş fi scris articolul la comandă. Lămuresc: am ales subiectul ca pe unul de interes major, aşa cum Angela Starinschi, soţia lui Radu, deţine funcţia de ofiţer de presă al Centrului Anticorupţie (CCCEC). La început eram convins că cel cu dreptatea e Sergiu Creţu, iar Starinschi e un criminal, pentru ca să aflu că lucrurile stau cu totul altfel. Cine dintre jurnalişti, depistând aşa ceva, n-ar scrie?! Numai cei care nu pot sau nu vor să gândească şi ling supuşi fundul „opiniei publice”.
Nici dovezile „Mişcării” în folosul lui Creţu nu au o putere. Ei spun că mărturiile poliţiştilor nu pot fi crezute, pentru că aceştia se susţin solidar între ei. Dar nu e totul doar în alb şi negru, cum spun ei, fiindcă, în acelaşi dosar, există procese-verbale de confruntare dintre unii poliţişti, care se acuză reciproc. Să nu uităm şi de cazul Perju, în care alţi poliţişti dau depoziţii contra colegului lor. O altă „dovadă” a „Mişcării” este că în TOATE dosarele, legate de tortură, din aprilie 2009 apar martori mincinoşi, care creează alibiuri torţionarilor. Fiţi de acord că e o aberaţie, din care se constată lesne că membrii „Mişcării” aprobă lucrurile strict subiectiv, iar orice martor care-i deranjează e tratat ca „susţinător al poliţiei”. În majoritatea cazurilor de tortură, mai afirmă autorii declaraţiei, cei de la Medicina legală au făcut concluzii superficiale. Dacă e aşa, Creţu e o excepţie – expertiza sa e singurul argument că, în afară de mâna ruptă, el ar fi fost şi bătut. Dar nici aceasta nu prinde, expertiza fiind efectuată în baza unei radiografii false, care indică o traumă mai gravă şi nici nu-i aparţine lui, ci unui oarecare E. David, internat la Urgenţă în altă zi. Cu toate acestea, solicitările lui Starinschi de a dispune o nouă expertiză au fost respinse de către procurorul Bazatin… În declaraţie se mai spune că mulţi tineri torturaţi în comisariate, nemaiputând suporta chinurile, făceau declaraţii false. De acord, însă Creţu le face şi în prezent – legiştii confirmă că niciun om nu poate fi lovit de 50 de ori, fără să-i rămână semne, iar medicii de la Urgenţă confirmă că tânărul nu avea alte leziuni în afară de trauma de la mână. În fine, „Mişcarea” conchide că i-am insultat pe cei care au luptat contra regimului totalitar. Amintesc a mia oară: Creţu afirmă în toate declaraţiile făcute procurorului şi poliţiei, dar şi mie personal, că nu a participat la evenimentele din aprilie 2009.
În schimb, „Mişcarea” îl aplaudă pe Ion Bazatin, „unicul procuror care a încercat să-i pună la respect pe unii dintre poliţiştii torţionari”. Bine, dar de ce el nu i-a căutat pe cei care l-au reţinut pe Creţu – principalii suspecţi de fracturarea braţului acestuia – şi l-a acuzat pe Starinschi, contra căruia nu are probe? De ce, în loc să cunoască pe de rost mărturiile lui Sergiu, spune că nu-şi aminteşte explicaţii importante ale acestuia? De ce nu şi-a dat acordul pentru o nouă expertiză medico-legală? În acest sens, noi dispunem de probe care, odată făcute publice, ar putea pune punct acestui dosar. Dar nu ne grăbim s-o facem, pentru a nu compromite şi onoarea tinerilor care au fost maltrataţi în aprilie 2009, dar apoi au avut demnitatea să spună doar adevărul. Sunt cei care au ieşit în stradă, ca să protesteze sincer contra regimului Voronin, care într-adevăr au fost închişi prin odioasele tainiţe ale lui Papuc şi torturaţi până la sânge. Ei nu se bat cu pumnul în piept pe la mitinguri, nu se contrazic în declaraţii şi nu bocesc pe drumuri. Eroii nu caută slavă, nici pomeni. Un exemplu elocvent este Dumitru Iancev, venit de la Tighina ca să-şi apere ţara, maltratat câineşte la Chişinău. Când se oferă vreun ajutor victimelor din 7 aprilie, ştiindu-l sărac şi flămând, îl anunţ, dar întotdeauna îmi răspunde jignit: „Eu nu am luptat pentru bani, băi, ci pentru neam!”. El, bulgar, a luptat pentru neamul nostru, dar ai noştri ce fac? Iar dacă pentru „Mişcarea 7 aprilie” primează minciuna, atunci 7 aprilie 2009 va fi compromis cu mâna celor care se declară victimele comuniştilor.
Nu bag mâna în foc şi nu afirm că Starinschi e un sfânt, dar în acest caz cineva sigur îşi bate joc de el. Ştiu şi cine e, dar deocamdată mă abţin să spun. Este cineva care nu-l agreează pe Radu şi, pentru a se răzbuna pe el, îl foloseşte pe Sergiu Creţu, ca pe o păpuşă… Am impresia că Sergiu Creţu regretă că a intrat în acest joc. De aceea, vom face tot posibilul ca de situaţia aceasta jenantă să răspundă regizorul, pe care îl veţi afla şi dvs., când va bate ceasul. Totodată, refuz să cred că într-o tabără pot exista numai oameni buni şi sinceri, iar în alta – numai ticăloşi şi mincinoşi. Până şi în cel mai criminal partid rămas în Moldova, cel comunist, care pe mine m-a lăsat fără tată, există şi oameni de treabă. La fel, şi în poliţia lui Papuc au fost persoane oneste… Am un prieten poliţist, Belâi, care şi-a ieşit din minţi şi a fugit în Italia după ce a fost bătut în cap la 7 aprilie. Cine îşi mai aminteşte de el?..
Pus în faţa acestor mesaje acuzatoare, mă gândesc că unele mass-media, dar şi unii lideri de opinie de la noi, au pierdut capacitatea de a gândi şi văd lumea doar în alb şi negru. Pentru ei nu contează argumentele – sunt aceeaşi roboţi dotaţi cu funcţia de a scuipa în tot ce nu le convine… Totodată, îi mulţumesc „Mişcării 7 aprilie” pentru sugestia de a studia şi dosarele altor victime. Iată un subiect pentru presă…
