Politică

Escrocheria galbenilor – Guvernul crește la 11,5 milioane de lei suma pentru Ziua Independenței

Guvernul crește de 8 mil. lei la 11,5 mil. lei suma pentru festivități în PMAN, de Ziua Independenței, marcată pe 27 august, după ce anterior, Cancelaria de Stat a dat refuz abuziv celor 3 companii ofertante și a anulat licitația publică. Din suma totală, 2,5 milioane lei se vor cheltui pentru achiziționarea dreptului de utilizare a operei audiovizuale „Șacalii”.

Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului, Cancelaria de Stat, în comun cu Ministerul Culturii, va organiza evenimentul dedicat sărbătorii naționale „Ziua Independenței (27 august)”, care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naționale.

Cancelaria de Stat va iniția proceduri de negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în vederea achiziționării serviciilor cultural-artistice și de informare publică privind buna organizare a evenimentului.

Achiziționarea serviciilor cultural-artistice și de informare publică pentru organizarea sărbătorii naționale „Ziua Independenței (27 august)” se va realiza din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul Cancelariei de Stat.

Ministerul Culturii, din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul său, va iniția proceduri de negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în vederea achiziționării serviciilor de logistică, prin intermediul Instituției Publice Organizația Concertistică și de Management Artistic Națională „Moldova-Concert”, în scopul bunei organizări a evenimentului dedicat sărbătorii naționale „Ziua Independenței (27 august)”.

„Costurile pentru achiziționarea serviciilor de conținut artistic și a campaniei de informare pentru organizarea sărbătorii naționale „Ziua Independenței (27 august)” se va realiza din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul de stat destinate Cancelariei de Stat, valoarea estimată fiind de 6 milioane lei, iar costurile pentru achiziționarea serviciilor logistice urmează a fi acoperite din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul de stat destinate Ministerului Culturii de la subprogramul 8502 „Dezvoltarea culturii”, valoarea estimată fiind de 3 milioane lei” se precizează în hotărâre.

Suplimentar, „costurile estimative pentru achiziționarea dreptului de utilizare culturală și necomercială pentru filmul „Șacalii” sunt de până la 2.5 milioane lei, care vor fi acoperiți din bugetul alocat Ministerului Culturii – P1P2 8502 „Dezvoltarea culturii””.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *