Internațional

Primarul Odesei ar putea rămâne fără cetățenia ucraineană

Primarul Odesei, Ghenadi Truhanov, ar putea să fie lipsit de cetățenia ucraineană. Decizia ar fi fost luată de comisia prezidențială, iar Vladimir Zelenski urmează să semneze decretul.

Conform legislației ucrainene, mandatul primarului încetează după ce Consiliul Local adoptă o decizie prin care ia act de pierderea cetățeniei. Până atunci, atribuțiile de primar vor fi preluate de secretarul Consiliului Municipal, reprezentantul Partidului „Slujitorul Poporului”, Igor Koval.

Koval însă nu a dorit să comenteze situația: „Acum circulă foarte multe zvonuri care nu sunt confirmate oficial, de aceea nu le voi comenta. Să urmăm litera legii. Astăzi îndeplinesc funcția de secretar al consiliului municipal, iar ce va fi mai departe, viața va arăta”.

Fostul secretar al Consiliului Local Odesa, Aleksei Potapski, a declarat pentru „Dumskaya” că înlăturarea primarului ar putea provoca un haos administrativ, într-un moment critic.

„Vor cădea ca piesele de domino diverse structuri. Oamenii își vor părăsi funcțiile, pentru că lucrau în baza unor relații deja stabilite cu conducerea”, a spus Potapski.

Totuși, o sursă a publicației „Zerkalo Nedeli”, apropiată de comisia prezidențială, a declarat că, deocamdată, nu a fost luată nicio decizie privind cazul lui Truhanov.

„Nu este exclus ca situația să se schimbe în cursul serii, dar deocamdată nu există nimic”, a spus interlocutorul publicației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *