Eșecul Parteneriatului Estic: fără perspectivă de aderare la UE pentru R. Moldova și fără… Rusia!

Summitul din 2021 este consemnarea unui eșec anunțat, pentru că Parteneriatul Estic a fost, din plecare, o politică născută… moartă.

Documentul care atestă lipsa garanțiilor de integrare în UE

După cum era de așteptat, oficialii Republicii Moldova, Ucrainei și ai Georgiei s-au întors de la Bruxelles fără nicio garanție de aderare sau integrare pe viitor în Uniunea Europeană. Cel puțin așa putem rezuma declarațiile și comunicatul oficial în urma celui de-al 6-lea summit al parteneriatului estic. După cum puteți vedea în documentul publicat pe site-ul Consiliului Europei, UE „urmărește să promoveze stabilitatea, prosperitatea și cooperarea reciprocă” cu partenerii săi din est, iar în acest sens alocă 2,3 miliarde EUR, cu un potențial de a mobiliza până la 17 miliarde EUR pentru regiune. Lipsind cu precădere o perspectivă oferită de aderare sau integrare în UE, obiectivul maxim propus de către liderii europeni este de apropiere și o posibilă integrare economică treptată.

În declarația semnată de cei 28 de miniștri de externe se menționează nu mai puțin de 33 de ori cuvântul „cooperare”, iar când vine vorba de „integrare”, în cele 6 din 8 cazuri, se precizează anume despre integrarea economică, fără niciun plan sau garanții pe hârtie în acest sens.

La singurul punct din declarație în care se amintește voalat de Acordurile de Asociere, UE doar „recunoaște inițiativa trio-ului de parteneri asociați Georgia, Republica Moldova și Ucraina de a consolida cooperarea cu UE”, precum și ia act de „aspirațiile europene și alegerea europeană a partenerilor în cauză”, iar singura promisiune este de a „încerca să ne consolidăm cooperarea”, fără a avea ambiția de a trece dincolo de aceasta. Acest punct fiind mai degrabă introdus în declarație pentru a delimita oarecum avansul Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei în privința cooperării cu UE în comparație cu celelalte țări din parteneriatul estic: Armenia, Azerbaidjan și Belarus. Sau poate de a încerca o recalibrare a parteneriatului și a repara greșeala prin care toate aceste state inițial au fost luate la pachet, deși există diferențe semnificative între acestea?

Totuși să revenim la realitate și să consemnăm momentul în care Ursula von der Leyen a evitat un răspuns clar atunci când a fost întrebată dacă în mandatul său se întrevede ambiția de a trece dincolo de această recunoaștere formală a aspirațiilor europene către o posibilă extindere a UE, iar președinta Comisiei Europene s-a exprimat într-un mod diplomatic că în prezentele acorduri cu Republica Moldova, Ucraina și Georgia mai sunt scopuri de explorat „atât în lățime, cât și în profunzime” (in width and in depth).

Uriașul din Est a fost uitat. Niciun cuvânt despre Rusia!

Dincolo de aspectul care ne confirmă faptul că extinderea UE nu se va realiza cel puțin pe un termen scurt și mediu, rezultatele acestui summit relevă intenția de a nu deranja Rusia. Se constată că în documentul summit-ului Parteneriatului estic din acest an lipsește cu desăvârșire menționarea Rusiei, celălalt actor implicat în regiunea din estul Europei.

Semnatarii documentului european se declară „profund îngrijorați de destabilizarea și încălcările continue ale principiilor dreptului internațional în multe părți ale regiunii Parteneriatului Estic, care reprezintă o amenințare la adresa păcii, securității și stabilității”. Dar nu se știe cine este factorul destabilizator, fiindcă se evită cu precădere articularea lui, adică a Federației Ruse.

Sursă foto: Deutsche Welle

Soluțiile oferite de UE pentru promovarea păcii sunt de a „rămâne angajată în sprijinul său pentru integritatea teritorială în cadrul granițelor recunoscute internațional, independența și suveranitatea tuturor partenerilor estici”, dar cum anume nu se precizează, deoarece UE nu dispune de o latură strategic-securitară, iar pentru a continua în aceeași nota ambiguă, UE solicită „eforturi reînnoite pentru a promova soluționarea pașnică a conflictelor nerezolvate din regiunea Parteneriatului Estic, pe baza principiilor și normelor dreptului internațional”, dar către cine și cui i se face această solicitare rămâne de ghicit.

De asemenea, pentru a evita inflamarea și mai mult a relațiilor diplomatice cu Moscova, documentul UE ține să precizeze, „că acesta este un parteneriat constructiv, care nu este îndreptat împotriva nimănui (n.red. a se citi Rusia), ci este conceput pentru a contribui la pace și prosperitate pentru toate țările din vecinătate”.

Ce zice presa de la Chișinău și Kiev

Sursă foto: The Daily Advice

În lipsa unei perspective europene clar evocate de la Bruxelles, presa de la Chișinău pune accentul pe investițiile și resursele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și noul său guvern pro-european. Alături de declarațiile optimiste ale președintelui Maia Sandu și ale ministrului de externe, Nicu Popescu, mass-media aduc în prim-plan rezultatele pozitive ale acestui summit, iar cele mai puțin optimiste fiind trecute cu vederea, cu excepția editorialistului Nicolae Negru care opinează în Ziarul Național că „mult așteptatul summit al Parteneriatului Estic nu a adus «claritatea strategică» necesară” și al lui Vitalie Călugăreanu, care titrează în analiza sa din Deutsche Welle că „în relația cu UE, Moldova vrea mai mult decât oferă cadrul actual – vrea modernizare și aderare”.

Această abordare trebuie privită și din perspectiva faptului că însăși societatea civilă este conștientă de istoricul șovăielnic al guvernărilor anterioare față de relația cu Uniunea Europeană, iar din această cauză orice rezultat pozitiv al parcursului pro-european este salutat și aplaudat la Chișinău.

De partea cealaltă, Kievul este mult mai critic și semnalează lipsa garanțiilor de aderare în UE și absența unei foi de parcurs pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia, pe lângă cele, desigur, securitare. În editorialul din TSN, Cristina Zeleniuc prezintă rezultatele acestui summit dintr-o perspectivă sumbră, deoarece conform acesteia: „Bruxelles-ul vrea să se disocieze de garanțiile de securitate pentru Ucraina, limitându-se la asistență financiară”. Analista notează faptul că „UE preferă să admită că Parteneriatul estic este mai degrabă «mort» decât «viu», transformându-l într-un fond financiar de sprijinire a statelor membre”, însă „indiferent cât de oficial ar disocia Bruxelles-ul că Parteneriatul estic nu se referă la intrarea statelor membre în UE și la unele garanții de securitate, anume aceasta este ceea ce așteaptă Ucraina, Georgia și Moldova”. Așadar, conchide aceasta, „însuși Bruxelles-ul blochează integrarea Ucrainei în UE”.

De asemenea, alți reprezentanți ai mass-media din Ucraina nu au ezitat să puncteze că liderii UE „rămân tăcuți cu privire la calitatea de membru” –  UNIAN, iar conform variantei ucrainene Deutsche Welle, cel de-al șaselea summit al Parteneriatului Estic s-a remarcat prin „banii UE în loc de perspective”.

Cronologia unui eșec anunțat: Parteneriatul Estic

Pentru a înțelege mai bine parcursul fără de finalitate al proiectului Parteneriatului Estic vom trasa o scurtă cronologie a acestei inițiative.

• La data de 7 mai 2009, Uniunea Europeană, la inițiativa Suediei și Poloniei, a lansat așa numita politică a Parteneriatului Estic, care cuprindea Ucraina, Belarus, Armenia, Georgia, Azerbaidjan și Republica Moldova.

Sursă foto: eu.eu

În momentul lansării inițiativei, unul dintre fondatori, ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski declara entuziasmat că UE trebuie să depășească „oboseala” extinderii, iar până atunci „trebuie să folosim acest timp pentru a ne pregăti cât mai mult posibil, astfel încât, atunci când «oboseala» va trece, calitatea de membru (n.red. a acestor țări) să devină ceva firesc”.

Prin urmare, odată cu apariția acestui program de parteneriat, țările din estul Europei s-au agățat de speranța aderării și integrării în Uniunea Europeană, deși acest lucru nu le era nicicum promis, iar încă din 2002, președintele Comisiei Europene, Romano Prodi susținea că le poate oferi țărilor învecinate participarea la o varietate de politici ale UE, însă fără vreo perspectivă de integrare în politica UE, conform renumitului său concept „împărțim totul, cu excepția instituțiilor” (sharing everything but institutions).

În același timp, Jose Manuel Barroso cerea Rusiei să-i respecte ambițiile de „soft power” din est, deși problemele legate de „hard power” nu erau soluționate, ba din contra, au fost acutizate pe măsură ce apropierea de UE a țărilor fost-sovietice prindea contur prin semnarea Acordurilor de Asociere.

• Amintim că în 2013 Republica Moldova și Georgia au semnat Acordul de Asociere cu UE cu ocazia celui de-al 3-lea summit al Parteneriatului Estic, iar la presiunile Moscovei, Ucraina, prin președintele Victor Ianukovici, a renunțat la semnarea acestui act, ceea ce a provocat proteste masive la Kiev. Atunci când Euromaidan-ul a consemnat alegerea geopolitică făcută de poporul ucrainean (de unde și numele revoluției), a avut loc anexarea Crimeii de către Federația Rusă și izbucnirea unui nou conflict pe teritoriul unei țări din parteneriatului estic al UE. Reacția de la Bruxelles s-a translatat prin aceleași metode „soft” (la care este deocamdată condamnată), pe lângă unda de șoc de care a fost cuprinsă de intervenția rusească și pentru care nu era deloc pregătită.
• Concluziile Summit-ului parteneriatului estic de la Riga (2015), ulterior evenimentelor din 2014 din Ucraina, au relevat limitele proiectului de „europenizare” a vecinilor UE din străinătatea apropiată, care este, întâmplător, și a Rusiei, iar asumarea unor responsabilități din partea autorităților europene a lipsit cu desăvârșire. De altfel, însăși Angela Merkel anunța înaintea începerii Summit-ului respectiv că Parteneriatul Estic „nu este un instrument al politicii de extindere a UE” și, desigur, că acesta „nu este îndreptat împotriva nimănui, și în special nu împotriva Rusiei”, ceea ce regăsim consemnat și în documentele emergente acestor întruniri. În același sens se regăsește și afirmația președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precum că „nici un stat din cadrul Parteneriatului Estic nu este pregătit să i se ofere perspectiva aderării la UE”, din cauza faptului că „nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiți pentru aceasta”.

Ambiguitatea inițiativei parteneriatului estic poate fi ilustrată cel mai elocvent prin declarațiile lui Donald Tusk, în care în calitatea sa de președinte al Consiliului European se exprima că nu va face „promisiuni lipsite de acoperire” statelor aspirante din est despre perspectivele integrării europene, deși sub egida mandatului său de premier al Poloniei s-a inițiat proiectul Parteneriatului Estic, el fiind unul dintre fondatori, iar în cadrul vizitelor sale de la Chișinău atât din 2011, cât și din 2014, înainte de a prelua funcția distinsă de la Bruxelles se pronunța că „Polonia va face tot posibilul, ca în timpul președinției noastre, dar și mai târziu, să se accelereze procesul de integrare cu Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, apoi că „perspectiva calității de membru deplin devine și mai reală decât în trecut. În Europa crește determinarea de a-i ajuta pe moldoveni să se pregătească pentru acest moment istoric”.

Concluzii. O politică polono-suedeză aduce câștiguri… Rusiei!

Așadar, Parteneriatul Estic a pornit de la început pe picior greșit, deoarece UE nu și-a asumat în niciun fel soarta țărilor ex-sovietice, debusolate după căderea URSS-ului și șifonate din punct de vedere securitar de către Federația Rusă, iar din această cauză, la mai mult de un deceniu, nu există o perspectivă clară de aderare la UE nici pentru Ucraina, nici pentru Republica Moldova sau Georgia. Desigur că la acest lucru a contribuit și caracterul uneori duplicitar al țărilor în cauză, însă fără un studiu aprofundat sau cu un scop bine-definit nu se poate începe un proiect care naște aspirații politice și geopolitice, apoi reacții adverse, după care se abandonează lupta pentru care nu s-a pregătit sau despre care nu s-a prevăzut inițial.

În aceste condiții s-a ajuns la momentul tensionat din prezent, în care UE și NATO sunt presate să ofere garanții Rusiei că nu se va extinde spre est, iar, prin urmare, principalele obiective strategice ale Kremlinului sunt pe cale de a se îndeplini.

A învins Rusia? Rămâne însă de stabilit termenii tehnici de setare a acestui spațiu. Investiții europene, dar spațiu de influență politică și strategică a Federației Ruse? Urmează să aflăm cât de curând. Dar, până atunci, constatăm posac că la Chișinău se jubilează pentru banii europeni care vor să vină (?), că Ucraina se află într-o derută profundă și cu mitraliera rusească în coastele sale, și că Georgia rămâne încă condamnată de propria geografie și nu se poate elibera de acolo…

            Per total, statele din Parteneriatul Estic se află astăzi într-o condiție mai proastă decât erau în momentul lansării acestei politici.