Etiopia a inaugurat un baraj controversat care ar urma să-i dubleze capacitatea energetică

Inaugurarea barajului de 243 de metri înălțime s-a derulat "în prezența miniștrilor și ambasadorilor din mai multe țări, printre care prim-ministrul Hailemariam Desalegn", a anunțat postul de radio public Fana pe site-ul său de internet.
"Gibe III", situat la o distanță de circa 350 km de capitala Addis Abeba, este cel mai important dintr-o serie de baraje hidroelectrice pe care Etiopia le construiește pe râul Omo, care curge dinspre nord spre sud.
Noul baraj ar urma să atingă o capacitate de 1870 MW, ceea ce va face din el cel de al treilea baraj din Africa și va aduce capacitatea energetică a Etiopiei la 4.200 MW. O parte din energia generată de Gibe III ar urma să fie exportată în Kenya.
Construcția, începută în urmă cu nouă ani și care a avut numeroase întârzieri, ar fi costat 1,5 miliarde de euro, fiind finanțat în proporție de 40% de statul african și de 60% printr-un credit la China Exim Bank.
În condițiile în care nu are resurse de gaz sau petrol, Etiopia mizează pe potențialul său de energii regenerabile pentru a-și susține rapida dezvoltare economică. Addis Abeba nu vrea doar să-și producă integral necesarul de electricitate, ci și să exporte în țările vecine.
Etiopia vrea să-și sporească capacitatea hidroelectrică până la 40.000 MW în 2035, în primul rând datorită apelor Nilului. Barajul așa-numit "Marea Renaștere", un alt proiect în construcție pe Nilul Albastru, ar urma să atingă o capacitate de 6.000 MW, echivalentul a șase reactoare nucleare.
Criticii "Gibe III", care a început deja să producă electricitate în 2015, se tem ca acesta să nu bulverseze viața a sute de mii de persoane care trăiesc în aval până la lacul Turkana, în Kenya vecină, și să condamne acest lac care își asigură 80% din resurse din fluviu, potrivit ecologiștilor kenyeni.
Partea meridională a Văii râului Omo și lacul Turkana sunt ambele incluse în patrimoniul UNESCO.