Întrebări fără răspuns

Ce caută turneul final al Campionatului European în Polonia şi Ucraina? Întrebarea s-a pus, până la start, doar pe la colţuri şi cu jumătate de gură. Platini se apără şi spune că aceste ţări au făcut, datorită fotbalului, un salt de 20 de ani în viitor. Merită, pentru asta, să moară oameni? Să sufere zeci de mii de naivi veniţi, credeau ei, să se bucure de vacanţă şi de spectacol? Să dea tunuri de miliarde „băieţii lor deştepţi" de la Kiev şi Varşovia, asfaltatorii şi constructorii care au făcut stadioane şi drumuri la preţ triplu? Merită să fie sacrificată competiţia?

Furt pe faţă

În realitate, suedezii, francezii, spaniolii şi englezii ajunşi în Estul Sălbatic ca să-şi susţină echipele plătesc nota de plată a înscăunării (şi menţinerii) lui Platini în funcţia de preşedinte al UEFA. Campionatul European din Polonia şi Ucraina este, până acum, mai bun ca nivel fotbalistic decât precedentul, din Austria şi Elveţia. Dar plusurile se opresc aici. Persistă un iz de înapoiere, de pauperitate, de incursiune la marginea lumii. Din punctul de vedere al imaginii, acest turneu final este mai degrabă o propagandă negativă pentru două ţări pe care nu le vor mai revizita, probabil, nici urmaşii urmaşilor suporterilor puşi să plătească 100 de euro pe noapte pentru câte o cameră „dotată corespunzător" cu două paturi şi o noptieră.