Actualitate

Evreii din Germania acuză că antisemitismul devine „rutină”

Expertul în comunicare Valentin Lutset trăiește la Berlin de opt ani. Este un evreu din Polonia. Unul dintre motivele pentru care a ales să trăiască aici este diversitatea culturală. Dar și faptul că poate găsi ușor mâncare cușer.

„Este o comunitate foarte diversă și îmi place foarte mult aici. Locul acesta a redevenit un cartier evreiesc”, spune Valentin.

Dar atrocitățile din trecut nu sunt uitate. Această piatră cubică reamintește trecătorilor soarta zecilor de mii de evrei din Berlin uciși în timpul Holocaustului. Lutset este trist că, în ciuda acestor dovezi, antisemitismul este din nou în creștere.

Ce se întâmplă când antisemitismul devine „rutină”
„Când oamenii vorbesc despre un anumit subiect înseamnă că într-adevăr ceva îngrozitor s-a întâmplat. Nu prea se mai vorbește despre incidente mai mici. Antisemitismul devine din nou rutină”, consideră Valentin Lutset.

Astăzi, se întoarce la Halle. Era acolo pe 9 octombrie, când a fost atacată principala sinagogă, de Ziua Ispășirii evreilor – Yom Kippur.

Se dusese la Halle să se roage la sinagoga din centrul orașului. Erau deja înăuntru când un neonazist a lansat atacul. Agresorul nu a reușit să intre în clădire, însă tot a ucis două persoane și a rănit alte câteva.

„Simt un gol. Trebuie să ne dăm seama că doi oameni au murit aici. Unul dintre ei exact aici. Și odată cu ei a murit și o parte din noi, o parte din sufletul nostru”, spune Valentin.

Lutset speră că vizita la sinagogă îl va ajuta să treacă peste ce s-a întâmplat.

Atacatorul neonazist nu a reușit să treacă de noul sistem de securitate al sinagogii
La 9 octombrie, la miezul zilei, congregația începuse deja să se roage când afară s-au auzit primele focuri de armă și explozii.

Pe ecrane conectate la camerele de supraveghere au putut vedea ce se întâmplă.

Atacatorul voia să omoare cât mai mulți evrei. Dar nu a reușit să treacă de noul sistem de securitate al sinagogii. A apucat, totuși, să ucidă o femeie de 40 de ani care trecea pe stradă și mai târziu un bărbat de 20 de ani. În tot acest timp, slujba a continuat în sinagogă.

„Eram impresionați cu toții, eram afectați de ce se întâmplase, am plâns și am strigat. Am cântat același cântec timp de aproape 10 minute”, povestește Valentin Lutset.

Autoritățile nu acceptaseră o cerere de protecție suplimentară din partea poliției în ziua de Yom Kippur. Pentru că nu a reușit să intre în sinagogă, atacatorul a plecat pe jos de acolo. A intrat într-un restaurant și a ucis din nou.

Amintiri pe care Lutset le găsește greu de suportat.

„Sunt situații în care nu e cazul să arăt că sunt evreu”
Înapoi la Berlin. Lutset, soția sa și câțiva prieteni se întâlnesc într-o cafenea. Toți au fost victime ale antisemitismului. Naomi Henkel-Guembel spune că nu mai suportă. Acum petrece câteva luni pe an în Israel. Povestește că mulți au ajuns să tolereze atacurile antisemite, chiar și presa.

„Nu există niciodată vreun contraargument. În schimb, vedem, la ore de maximă audiență, tot mai mulți politicieni de dreapta”, se plânge aomi Henkel-Gümbel, studentă.

Lutset a început să-și schimbe obiceiurile. Poartă din ce în ce mai rar kippah.

„Încerc să nu provoc oamenii. Sunt situații în care nu e cazul să arăt că sunt evreu”, explică tânărul.

Valentin Lutset speră că într-o bună zi va putea trăi la Berlin – orașul lui adoptiv – fără să se teamă de atacurile antisemite.

Editare web: Luana Păvălucă

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *