Politică

Ex-ministrul Apărării, Anatol Șalaru, cere aplicarea legii în privința liderilor din Găgăuzia, care în 2014 au organizat un referendum de aderare a autonomiei la Uniunea Rusia-Belarus: Trebuie să-și primească pedeapsa

Acțiunile informativ-subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova vor fi incriminate penal, după ce Parlamentul a votat pe 2 februarie, în lectura a doua, modificări la Codul penal, menite să combată riscurile și amenințările la adresa securității R. Moldova. Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, președinte al Partidului Unității Naționale (PUN), consideră că această lege ar trebui aplicată, în primul rând, împotriva celor care în 2014 au organizat în UTA Găgăuzia un referendum privind alipirea la Federația Rusă a regiunii, parte componentă a R. Moldova, transmite Ziarul Național.

„Pe 2 februarie, autoritățile din UTA Găgăuzia au sărbătorit ziua unității naționale, dedicată referendumurilor din 2014, când 98% din găgăuzi au optat pentru aderarea la Uniunea Rusia-Belarus și pentru ieșirea din componenta R. Moldova, în cazul în care aceasta își pierde independenta. Autorii acelui plebiscit s-au dat la fund între timp, preferând sa păstreze tăcerea, însă eu consider că e important să plasăm acel eveniment, uitat și neglijat de majoritatea politicienilor, într-un context regional și să-l privim prin altă prismă”, a sugerat Șalaru prin intermediul unei postări pe Facebook.

Politicianul a amintit că, în 2014, Rusia a început războiul împotriva Ucrainei, a ocupat peninsula Crimeea și o parte din regiunile Donețk și Lugansk, a organizat și a înarmat mișcări separatiste în diferite regiuni din sudul Ucrainei și a lansat ideea formării „Novorusiei”.

„În aceasta „Novorusie”, un rol aparte îl avea UTA Găgăuzia, republica Bugeac și Transnistria, care urmau să ceara Rusiei să intervină pentru a le proteja de naționaliștii români din R. Moldova. Din nefericire pentru Rusia, Ucraina a opus rezistență, a oprit ofensiva rusă, i-a arestat pe mulți trădători, agenți ruși și diversioniști, a înăbușit puciurile de la Odesa și i-a pus pe lista neagră pe separatiștii găgăuzi, gen bașcanul Formuzal. În caz de reușită, Rusia urma să anexeze regiunile din sudul Ucrainei, Transnistria și UTA Găgăuzia. Unul din participanții activi la ședințele care au avut loc la Odesa, Comrat și Cetate Albă a fost și Grigore Petrenco, care ulterior a fugit din R. Moldova și a fost primit cu brațele deschise și cu căldura tradițională de către Germania. Tot în Germania s-a refugiat și fostul bașcan Mihai Formuzal. Ucraina ne-a salvat în 2014 și o face și astăzi, fiindcă planurile Rusiei nu s-au schimbat. Sper ca legile adoptate de Parlament să funcționeze și separatiștii care fac jocurile Rusiei să-și primească pedeapsa”, a punctat fostul ministru al Apărării.

De asemenea, Șalaru a amintit de referendumul de aderare la Rusia organizat și în Transnistria în anul 2006.

„Coincidență sau nu, dar tot 98% din participanți au votat pentru unirea cu Rusia. Astăzi liderii din Transnistria și UTA Găgăuzia, finanțați de Kremlin, sunt folosiți pentru a bloca inițiativele Chișinăului menite să-și consolideze independența energetică și procesele de integrare la UE, nemaivorbind de Unirea cu România. Doar victoria Ucrainei împotriva Rusiei va ajuta R. Moldova să lichideze regimul criminal de la Tiraspol și să analizeze necesitatea existenței autonomiei găgăuze în forma ei actuală, de susținător al lumii ruse și a crimelor regimului de la Kremlin”, a conchis Șalaru.


comentarii

  1. Frumoasă analiză, dom. Șalaru. Însă legile n-au putere retroactivă (asupra faptelor petrecute până la aprobarea acestor legi). De ce nu s-au insistat mai înainte asupra definitivării legilor conform conținutului Constituției?

  2. Vai de capul vostru de milogi ! Cine credeti voi ca va avea curajul sa se lege macar de un fir de par al unui gagauz ? Nimeni ! Niste laudarosi, fanfaroni ! Numai gura e de ei si in rest le tremura chilotii pe ei ! Ma lasi cu prostii !

    1. Vinovat in aceasta este si Romania ca nu ia atitudini concrete! E timpul ca sa-si reintregeasca teritoriile perdute cum au facut Germanii, Ce-au facut la Cotroceni timp de 30 de ani, au batut cimpii si au furat poporul care si cum!

      1. România nu poate fi „vinovat”. E o chestie interesantă, numită gramatică, care nu-i dă voie să fie vinovat. Când toți „politicienii” (aka reprezentanții aleși ai paporului) de la Kișinev rag sus și tare peste tăt că ei vor „statul” lor șî „națiunea civică maldavineascî” atunci România nu (prea) are multe pârghii de acțiune. Orice mișcare de ReÎntregire venită NUMAI din partea României va fi exploatată de toți inamicii țării din exterior și din teritoriul vremelnic denumit RM. Deocamdată cetățenii RM pobedesc pi 9 mai (nici ei nu știu ce, dar pobidesc), ar vota pentru Unire, dar nu mai mult de 36%, pentru NATO, dar nu mai mult de 27% așa că… ce e de zis???
        MULTĂ MINTE ȘI DETERMINARE pentru toți cetățenii RM!!!
        SUCCES DEPLIN ÎN CEEA CE ALEGEȚI!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *