Actualitate

EXCLUSIV/ 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE. Banii ajung la un om de afaceri cercetat penal

La sfârșitul anului 2020, ANRE s-a mutat într-o clădire nouă, dată în exploatare cu puțin timp înainte de semnarea contractului de chirie. Perioada coincidea cu numirea noii conduceri a instituției, după ce vechea administrație demisionase.

Potrivit sursei citate în conturile proprietarului imobilului, în anul 2021 au venit lunar circa 600 000 de lei pentru închirierea sediului. Andrei Golban este figurant într-un dosar penal și acuzat anterior pentru legături cu lumea criminală. 

Din totalul spațiului închiriat de 2 115 metri pătrați, 1 468 de metri pătrați sunt amenajați pentru activitatea de muncă pentru angajați. Anul trecut, 7,1 milioane de lei a plătit Agenția pentru chiria sediului în care activează 134 de persoane din cele 168 angajate în cadrul instituției.

În 2020, timp de 10 luni, ANRE a achitat alte circa 5,6 milioane de lei.

Anterior, ANRE și-a desfășurat activitatea timp de două decenii într-o clădire din strada Columna 90, care aparținea companiei petroliere „Tirex Petrol”, dar care, ulterior, a fost cumpărată de firma „A-STAR IMMO”.

Clădirea aparține soților Aliona și Andrei Golban, care este președintele Federației de Judo din Moldova. În 2016, Golban a fost reținut de organele de urmărire penală, fiind suspectat că, împreună cu un sportiv de performanță și un fost polițist, ar fi extorcat prin șantaj 13 milioane de ruble rusești de la un moldovean care activa în Federația Rusă.

Atunci, Inspectoratul General al Poliției preciza că Andrei Golban și complicii săi erau membri ai grupării criminale, condusă de interlopul Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”.

Ulterior, dosarul a ajuns în instanța de judecată, unde Golban a fost achitat de prima instanță, iar ulterior recunoscut vinovat de instanța de apel în săvârșirea infracțiunii de samavolnicie.

Cazul a ajuns și pe masa magistraților de la Curtea Supremă de Justiție, care au dispus transmiterea dosarului la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. Dosarul penal nu are încă o finalitate, fiind pe rolul instanței de apel.

Eugen Carpov, directorul ANRE, a precizat că semnarea contractului de locațiune la 14 zile de la darea în exploatare a blocului este „o simplă coincidență”.

„Este chiar o simplă coincidență, având în vedere că clădirea s-a dat în exploatare, pe interior încă nu era amenajată, practic nu avea nici pereții despărțitori, pe spațiile etajelor, și din clădirile pe care le-am primit oferte asta ni s-a părut cea mai bună. Plus că, pe ultima sută de metri, proprietarii au și adaptat ultimele aspecte la necesitățile noastre. Asta a fost. Practic așa și avem etajele cu open space, nu sunt cabinete separate, sunt spații cu toate persoanele amplasate, fără despărțituri, deci e un sediu care, cel puțin, la momentul în care îl căutam, altul nu a existat care să fie mai bun decât acesta. Sau să fie în condiții financiare mai potrivite. Este o simplă coincidență”, a menționat Carpov.

ANRE a fost creată în 1997 prin hotărâre de Guvern. Agenția este o autoritate publică centrală de reglementare, învestită cu atribuții de reglementare și monitorizare a sectoarelor în domeniul energeticii: gaze naturale, energie electrică, energie termică, energie regenerabilă, produse petroliere.

Sursa: zdg.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *