EXCLUSIV. Coșmarul trăit sub Fidel Castro. Povestea cubaneză din timpul lui El Comandante: „Tata ne gătea coji de banane cu mirodenii, să fie gustoase”

Un regim care este la putere de peste 50 de ani și-a format oameni loiali, cointeresați financiar, care nu renunță de bună voie la privilegii. Am beneficiat de ajutorul unei jurnaliste românce stabilită în SUA, Dana Maria Dezotell Holderman. Sau Dana Achim, după cum semna la ziarele din România.

Și am beneficiat și de ajutorul neprețuit al delegaților de campanie ai democratului Bernie Sanders, candidat la prezidențialele de anul acesta, însă „învins” de Hillary Clinton. Acești delegați, care sunt suporteri pentru orice cauză dreaptă, pentru drepturile omului, s-au pus în mișcare și așa a apărut Ernesto Medina, un tânăr de 29 de ani, originar din Cuba, încă bântuit de amintiri pe care ar fi vrut să le uite.

Ernesto provine dintr-o familie înstărită, „norocoasă din punct de vedere economic” înainte de a veni Fidel Castro la putere, cum ne-a povestit el. Cu alte cuvinte, provenea din familiile acelea pe care regimul dorea să le exproprieze, să le pedepsească pentru bunăstarea pe care o avuseseră. Bunicul din partea mamei, Enrique Montejo, provenit dintr-o familie ce deținea ferme, intrase la celebra facultate de medicină ELAM în anul când Castro a luat cu asalt Havana.

S-a străduit să nu se abată de la drumul său. A ajuns un chirurg renumit. Celălalt bunic a plecat din Cuba la începutul anilor ’70, când era mai mult decât clar că niciun viitor fericit nu se întrezărea sub regimul militarizat al revoluționarilor castriști. „În acea vreme, a existat o fereastră când se putea pleca, regimul dădea voie unor oameni, după verificări, să părăsească țara“, ne-a povestit Ernesto. Bunicul a insistat foarte mult ca tatăl interlocutorului nostru să fugă împreună cu el, dar Jorge nu a vrut să-și părăsească soția. Întâi, bunicul s-a stabilit în Spania, apoi, în anii ’80, în Miami. De când a plecat, nu a avut alt gând decât să-și scoată familia din „țara lui Fidel”, care nu mai era Cuba tuturor. A completat cereri peste cereri, dar „fereastra” se închisese.

Anii de foamete

Jorge și soția sa, Niurka, au rămas în Cuba, la Havana. Când s-a născut Ernesto, primul fiu, a apărut și dorința lui Jorge de a-și urma tatăl, peste hotare, pentru a-i oferi un viitor adevărat copilului. Au fost ani grei. Foarte grei, de foamete, când ferimerii erau obligați de stat să cultive numai ce li se ordona, iar ceea ce cultivau pentru alimentația abia le ajungea să-și întrețină familiile. Piețele Havanei erau goale, nu se mai auzea glasul comercianților stradali. Marea promisiune a lui Fidel, că toți vor fi egali și prosperi, se năruise într-o foamete cumplită și un comerț la negru de care beneficiau tot nomenclaturiștii lui Fidel. „Tata ne gătea coji de banane, le toca și punea multe mirodenii, ca să ni se pară gustoase”, își amintește Ernesto. „Era pe la începutul anilor ’90. Și noi eram printre norocoși, mai primeam pachete de la rudele din America, cam de două ori pe an, bani și diferite produse, articole de îmbrăcăminte. Într-un an, îmi amintesc perfect, mama și-a vândut blugii primiți din America, să-mi cumpere mie un brad de Crăciun, să nu mă priveze de bucuria copiilor creștini. Era un brad de plastic, dar am avut Crăciun!“.

La un moment dat, au început să crească porci. Asta este povestea cea mai traumatizantă din amintirile lui Ernesto. Părinții lui erau educați, terminaseră universitatea, nu erau fermieri și nu știau cum să procedeze. Le dădeau din hrana lor, îi mai ajuta bunicul Enrique, chirurgul, care mai primea de la pacienții de la țară cartofi, legume, chiar și carne uneori. Dar porcii ajunseseră un fel de animale de companie, nu mai aveau tăria să-i sacrifice. „Nu-mi plăcea să-i văd străduindu-se să fie fermieri. Și totul devenea și mai trist când venea vremea tăierii porcilor“, își amintește Ernesto.

„Egalizarea claselor“ nu producea nimic bun, doar frământări și deznădejde.

Enrique Montejo a intrat într-o aventură teribilă, în dorința de a-și ajuta familia. Un fost pacient i-a obținut recomandarea să plece pe diverse fronturi, ca medic de campanie. A crezut că „diurna” o să fie mai consistentă. A fost în Columbia, Etiopia, Congo, Angola. A găsit totul chiar mai rău decât în Cuba. În Columbia era să-și găsească și sfârșitul. Ca medic, nu-l interesa cine era pe masa de chirurgie, opera răniți din toate taberele. Odată, în Columbia, s-a trezit cu un lider al mafiei drogurilor în salon. I-a pus pistolul la tâmplă și i-a zis să iasă afară, apoi l-a împușcat pe cel de pe masa de operații. A crezut că îl va ucide și pe el. După vreo două episoade din astea, s-a întors acasă.

Fidel, prietenul trădător

Jorge era inginer electrician. Un prieten, Fidel, ironia soartei, îi oferise un post bun, pleca în delegații prin țară să pună la punct rețelele electrice. Toată economia Cubei se baza pe generatoarele electrice, specialitatea lui. Primea o diurnă pentru aceste deplasări, pe care o punea bine, să aibă bani pentru plecarea din Cuba. Pentru cheltuielile casei, acum cu doi copii, băieți amândoi, făcea bijuterii, lămpi ingenioase, pe care le vindea pe o piață neagră de artă. Mama, Niurka, găsise un post bun la o companie metalurgică spaniolă. Salariile, în dolari, erau plătite statului, care le convertea în moneda națională, iar angajații primeau cât considera directorul că merită. Compania spaniolă a aflat de această procedură și a avertizat de mai multe ori că nu este corect. Degeaba. Jorge și Niurka transformau în dolari toți banii „economisiți”. Era periculos ceea ce făceau, pentru că nu aveau voie să umble cu valută, ar fi fost considerați spioni plătiți de americani.

Între timp, își completaseră și actele de emigrare, mai puțin Jorge, căruia îi trebuia o scrisoare de accept din partea companiei electrice guvernamentale. Adică din partea prietenului, Fidel! Nu i-o dăduse încă, iar Jorge falsificase una, în caz că nu era altă soluție. A plecat întâi Ernesto, în mai 2007. La o săptămână, Jorge a dus-o la aeroport și pe soție cu băiatul cel mic. Îi dăduse banii pe care reușiseră să-i strângă în ani, 5.000 de dolari, cu gândul că o să-i urmeze curând. Când a ieșit din aeroport, însoțit de fratele lui, erau așteptați de o dubiță a Securității. În aeroport, Niurka a fost controlată până i-au găsit banii ascunși. Au lăsat-o să plece, după ce i-au confiscat banii. Doar un om le cunoscuse planurile. Prietenul Fidel! Jorge a fost anchetat șase luni.

Dezbrăcat complet, bătut, torturat să spună pentru cine spionase rețeaua electrică a Cubei. În șase luni, a slăbit 25 de kilograme. Le-a repetat la nesfârșit că nu deține secrete, că nu cunoaște rețeaua electrică a Cubei. A fost eliberat, dar cu arest la domiciliu doi ani. Ernesto a venit o săptămână să stea cu el, să-l încurajeze. În 2009, a ajuns și Jorge în America, iar acum doi ani și socrul său, Enrique Montejo. Ernesto a studiat la Londra, are masterat în Crime Science și lucrează ca cercetător la o universitate particulară. Tradiția familiei, de a învăța carte, merge mai departe. Prima amintire din America este că s-a plimbat ore în șir cu mașinuța electrică într-un parc de distracții. I s-a părut minunat să aibă această bucurie de copil, chiar dacă nu mai era mic. Ultima amintire din Cuba? Porcii crescuți pe care nu puteau să-i sacrifice. Porcii, porcii!  

sursa: romanialibera.ro